"A fost primul moment de încercare importantă a acestei coaliţii. A fost, pot să spun, un moment foarte delicat politic, în care modalitatea în care s-au petrecut lucrurile legate de demiterea fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a generat o situaţie de tensiune. Am fost în pragul unei crize politice importante, dar în egală măsură am reuşit să confirmăm - şi aseară am văzut rezultatul - că USR PLUS are maturitatea necesară să rămână într-un proiect faţă de care nu există alternativă în România, pentru că aceste două zile şi aceste discuţii până la ore destul de târzii în seară, în noapte, au fost fix despre această responsabilitate, că România nu are în momentul de faţă o altă alternativă, reală", a afirmat Barna în cadrul unei emisiuni la TVR 1.
Dan Barna: "Am stabilit în alianță să nu se mai repede un al doilea episod Vlad Voiculescu"
El şi-a manifestat speranţa că protocolul negociat la începutul acestei săptămâni în cadrul coaliţiei va elimina "perspectiva să se mai repete un al doilea episod Vlad Voiculescu".
"În acest moment, România are un singur scenariu şi pe acela îl trăim cu toţii. Este acest guvern, de coaliţie, care e diferit de un guvern monocolor, că de fapt de aici au apărut toate problemele, un guvern care are ca principal obiectiv lupta cu pandemia şi acesta este întregul context în care s-au întâmplat lucrurile acestei săptămâni. Eu sunt foarte mulţumit de unde suntem acum faţă de situaţia generată. Era de dorit să nu fi fost aici, era de dorit ca în această săptămână să fi continuat lucrurile în logica de luptă cu pandemia. A fost această criză, am reuşit să o depăşim. Am reuşit să arătăm că avem maturitatea necesară să trecem peste - nu e vorba de orgolii, să fie foarte clar - să trecem peste nişte disfuncţionalităţi şi sper eu, prin ceea ce am stabilit ieri, să reglăm un mod de lucru care să elimine perspectiva să se mai repete un al doilea episod Vlad Voiculescu", a spus copreşedintele USR PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News