Una dintre fetele cu care se presupune că ar fi întreținut relații sexuale cu Dan Diaconescu pe când era încă minoră, ar fi fost prinsă de polițiști în timp ce fura. În urma percheziției, în telefonul ei ar fi fost găsit un filmuleț dar și un schimb de mesaje cu substrat de șantaj, potrivit surselor citate de Antena 3 CNN. Ulterior, procurorii s-au autosesizat.
Vezi mai multe: Dan Diaconescu, săltat de mascați și dus la audieri: Acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu două surori gemene, minore
Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a afirmat că are cunoștință despre existența unui filmuleţ făcut cu scop de şantaj, precizând că nu ştie dacă acesta este unul compromiţător. El a susţinut că nu poate oferi mai multe amănunte despre acesta, informează news.ro.
Cum a ajuns DAn Diaconescu în vizorul procurorilor
“A existat un filmuleţ, nu ştiu dacă compromiţător, dar a existat un filmuleţ făcut în scop de şantaj. Dar despre filmuleţ nu pot să vă dau mai multe amănunte şi am să vă spun şi de ce. În primul rând este o cauză care instrumentează presupuse fapte de natură penală săvârşite împotriva unor minori. Ştim foarte bine că şi şedinţele sunt nepublice, şi dosarul este nepublic şi din cauza asta şi eu am fost extrem de surprins că foarte multe amănunte au transpărut ieri în media”, a afirmat avocatul lui Dan Diaconescu.
Fostul patron al televiziunii OTV, Dan Diaconescu, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea a două infracţiuni de act sexual cu un minor şi 5 infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile
Alexandru Murărescu a declarat, vineri, că este posibil ca în câteva ore Dan Diaconescu să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Întrebat dacă este adevărat că Dan Diaconescu le-a cunoscut pe fete la un hotel din Olimp, Alexandru Murărescu a răspuns: “Nu este adevărat, nu rezultă din actele dosarului o asemenea împrejurare”. Întrebat dacă clientul său a întreţinut relaţii sexuale cu acele fete, avocatul a răspuns că "dumnealui susţine că nu şi susţine vehement acest lucru”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News