Dana Gârbovan, UNJR: Referendumul poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Președinta UNJR, judecătoarea Dana Gârbovan, a declarat după consultările de la Cotroceni privind referendumul pe tema justiţiei că un astfeld e demers poate afecta încrederea cetăţenilor.

Dana Gârbovan a mai spus că se teme ca acest referendum să nu fie politizat, mai ales în contextul alegerilor.

"Am exprimat îngrijorările că acest referendum ar putea afecta încrederea cetăţenilor în justiţie şi că acest subiect ar putea fi politizat, cu atât mai mult cu cât există campanie electorală. Domnul preşedinte ne-a asigurat că nu va fi cazul de a se politiza acest subiect sau de a se vătăma în vreun fel justiţia prin aceasta. Dar da, ni s-a spus de la început că nu referendumul este tema aceste discuţii pentru că până la urmă, este o hotărâre care aparţine domnului preşedinte şi este eminamente politică", a declarat judecătoarea la finalul discuţiilor de la Cotroceni.

Dana Gârbovan a mai precizat că nu a fost trasă nicio concluzie deocamdată, fiind doar ascultate argumentele judecătorilor şi procurorilor prezenţi, dintre care unii susţin demersuul preşedintelui, în timp ce alţii îl contestă. 

Judecătoarea a explicat şi de ce nu crede că un referendum pentru justiţie este soluţia. 

"Justiţia, ca atare, nu poate fi temă pentru referendum pentru că prin referendum se cere părerea poporului cu privire la două răspunsuri care trebuie să fie deopotrivă valabile. Or, în ceea ce privește justiția, nu există decât un singur răspuns valabil o justiţie independentă într-un stat care e democratic şi respectă statul de drept", a mai spus Dana Gârbovan.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar după ce marţi, şeful statului a avut consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pentru justiţie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel