Dana Gîrbovan, PRECIZĂRI despre ce înseamnă „DE ÎNDATĂ”: „Înseamnă IMEDIAT!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Judecătoarea Dana Gîrbovan a explicat, în această seară, ce înseamnă „de îndată” după ce Curtea Constituţională (CCR) a publicat miercuri motivarea deciziei prin care îl obligă pe preşedintele Iohannis să îi numească de îndată pe Niculae Bădălău, Ioan Deneş şi Radu Oprea în fruntea ministerelor Energiei, Apelor, respectiv Mediului de Afaceri. În plus, şeful statului trebuie să o revoce „de îndată” pe Ana Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei.

„De îndată înseamnă imediat. În momentul în care o hotărâre judecătorească este executorie de îndată asta înseamnă că în momentul în care este publicată minuta poți să o iei și să te duci să o execuți. Asta înseamnă de îndată. Deciziile constituționale sunt obligatorii din momentul publicării în Monitorul Oficial. 

Întârzierea motivării au fost toate aceste contestații înregistrate la CCR. (Întârzie motivarea ca să nu-l supere pe președinte?) Nu! Nu aș merge atât de departe. Curtea este sufocată de cereri.

Când Curtea cere să faci ceva de îndată o bună colaborare instituțională înseamnă să o și pui în aplicare nu să aștepți motivarea”, a spus Gîrbovan la Antena 3.

 

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel