Dăncilă, al treilea mesaj despre Ținutul Secuiesc: „PSD nu primește lecții de la Iohannis”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Fostul lider PSD Viorica Dăncilă a transmis cel de-al treilea mesaj pe tema adoptării tacite de către Camera Deputaților a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc. 

„Ieșirea prezidențială de azi a fost nu doar un atac total nedrept și profund demagogic la adresa PSD, ci și o manevră de acoperire a responsabilității ce revine liberalilor în chestiunea proiectului de lege a autonomiei Ținutului Secuiesc.

Responsabilitatea – sau mai bine zis IRESPONSABILITATEA – se împarte între conducerea Camerei Deputaților și conducerea Guvernului. Dacă Marcel Ciolacu a închis ochii, nu i-a păsat ori a fost incompetent, la fel a fost cazul și cu Ludovic Orban, care s-a raportat la subiect cu aceeași susținere tacită, nepăsare ori incompetență. Mai mult, nici liberalii importanți din Camera Deputaților n-au făcut nimic pentru a împiedica această jignire gravă la adresa românilor și acest demers de încălcare flagrantă a Constituției României.

Ca să fie clar pentru Klaus Iohannis: PSD nu e deloc partidul care să fie pus la zid în chestiunea națională sau pe tema susținerii Constituției! PSD nu a ezitat niciodată pe aceste subiecte! PSD apără interesul național și Constituția României mai bine decât au făcut-o vreodată Ludovic Orban și cei din jurul său! PSD nu primește lecții de la Klaus Iohannis în materie de conștiință românească!

P.S. Reafirm că Marcel Ciolacu e obligat să-și dea demisia din fruntea PSD. Iresponsabilitatea de acest fel și la acest nivel se plătește cu demisia!”, a transmis Viorica Dăncilă, pe Facebook.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel