Dăncilă, DECIZIE după refuzul lui Iohannis. O va face LUNI

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:
Viorica Dancila - Guvernul Romaniei
Viorica Dancila - Guvernul Romaniei

Viorica Dăncilă a decis ce va face după refuzul de astăzi al lui Klaus Iohannis în privința numirii celor doi miniștri la Transporturi, respectiv la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Viorica Dăncilă va numi miniștri interimari începând de luni, la ambele ministere, transmite Antena 3 după ce inițial s-au discutat mai multe variante în PSD, inclusiv începerea procedurilor de suspendare pentru președinte. 

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a decis să refuze propunerile PSD pentru ocuparea ministerelor fără conducere. Lia Olguța Vasilescu ar fi urmat să ocupe funcția de ministru al Dezvoltării Regionale, iar Mircea Drăghici, ministru la Dezvoltare Regională.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că atât timp cât există un ministru în funcţie, nu există un blocaj la nivelul Guvernului, el afirmând că dacă social-democraţii doresc alţi miniştri, trebuie să facă paşii prevăzuţi de Constituţie.

"Această situaţie o văd foarte simplu. Atâta vreme cât există un ministru pe scaunul de ministru, nu există blocaj. Iar dacă PSD doreşte alţi miniştri, n-are decât să facă paşii prevăzuţi de Constituţie. (...) O să aibă ocazia să mai încerce o dată", a susţinut Iohannis la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la situaţia de la Ministerul Dezvoltării şi al Transporturilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel