Dăncilă, după protestul #șîeu: "Înțeleg supărarea oamenilor. Au început lucrările la autostradă în Moldova"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că au început lucrările la primii kilometri de autostradă în Moldova, iar drumul expres Craiova-Pitești este în fază avansată, dar secțiunile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu- Pitești sunt blocate din cauza contestațiilor. 

Prezentă la la Forumul Auto 2019 de la Craiova, premierul Viorica Dăncilă a declarat că înțelege supărarea oamenilor, care reclamă ritmul în care s-a lucrat în infrastructura rutieră și de cale ferată.

Premierul a precizat că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar în privința drumului expres Craiova – Pitești, Dăncilă a spus că acesta este deja în fază avansată.

„Va avea o lungime de peste 121 km, are o valoare totală estimată de aproape 5 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărțit în 4 tronsoane. Contractele pentru proiectarea și execuția celor 4 tronsoane au fost scose la licitație în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 și 2, au fost semnate deja în decembrie 2018. Practic, anul acesta tronsoanele 1 și 2, în lungime de 57,55 km și cu o valoare însumată de peste 2 miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Trebuie să precizez că licitațiile pentru tronsoanele 3 și 4 au fost anulate în instanță. În acest moment, documentația necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitație anul acesta", a spus Dăncilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel