"Îi recomand lui Victor Ponta să lase PSD în seama membrilor și votanților săi. El nu e nici una, nici alta, așa că toată preocuparea lui pentru PSD e doar un balet politic neconvingător și pe alocuri ridicol.
Eu mă îndoiesc că Victor Ponta mai are obiective politice. Cred că are doar misiuni politice, cea mai importantă fiind să ia din procentele PSD.
A avut această misiune în 2019, când a trebuit să ajute PNL în bătălia cu PSD de la europarlamentare, iar pe Klaus Iohannis să aibă o poziție strategică mai bună și o campanie prezidențială mai ușoară. Își continuă, văd, misiunea în 2020, dar rolul nu prea mai atrage publicul, care e din ce în ce mai critic față de aliații săi liberali.
Cât privește perioada în care eu am fost președintele PSD, am reușit să opresc căderea partidului și am adus noi votanți alături de PSD, așa cum arată voturile de la alegerile prezidențiale. Nu e puțin lucru într-o situație care era foarte complicată și riscantă pentru partid, în care mulți abia așteptau să alunecăm pe locul 3 și să devenim un partid de dimensiuni medii, unul comod pentru PNL și Klaus Iohannis.
Acum PSD are șansa de a reveni. Și sunt convinsă că o va face, așa cum a mai făcut-o. Pentru asta are nevoie de toți membrii și simpatizanții săi – printre care Victor Ponta nu se mai numără. Îi cer deci să renunțe la îngrijorările ipocrite față de PSD și să mimeze un pic mai convingător opoziția față de PNL. Măcar în compensație pentru faptul că președintele Iohannis nu-i permite să voteze moțiunea de cenzură a PSD...", este mesajul postat de Viorica Dăncilă pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News