”De azi Viorica e în vacanță. N-o puneți în încurcătură, n-o întrebați unde e”, a scris Radu Buzăianu pe Facebook.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu un conflict juridic între premier şi preşedinte, şeful statului considerând că premierul trebuie să îşi exercite în permanenţă funcţia sau să anunţe delegarea.
"Rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului presupun ca acesta să îşi exercite atribuţiile permanent şi neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanţă. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, chiar şi cu acest prilej, devin incidente prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de prim-ministru", se arată sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis depusă la CCR.
Klaus Iohannis a mai acuzat faptul că delegarea nu a fost anunţată şi la nivelul preşedintelui şi că în perioada delegării atribuţiilor trebuia numit prin decret, de către şeful statului, un premier interimar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News