Dăncilă, interviu incendiar pentru The Guardian, despre TENSIUNILE cu Kovesi: „Imaginea României va fi afectată”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Prestigioasa publicație britanică The Guardian a publicat un interviu cu Viorica Dăncilă, urmărind evoluția Partidului Social Democrat de la alegerile europarlamentare și până la condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea. În viziunea jurnaliștilor The Guardian, Dăncilă trebuie să demonstreze că nu este doar „un împuternicit” al fostului lider PSD, încarcerat pentru corupție. 

Într-o sală de ședințe impunătoare din Palatul Victoria, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, este sincer cu privire la înfrângerea suferită de partidul pe care acum îl conduce. „Consider că aceste alegeri nu au fost o victorie pentru partidele de opoziție, dar o înfrângere pentru PSD", spune Dăncilă. Totuși, premierul crede că soarta partidului poate fi salvată.

În urma alegerilor europarlamentare din luna mai, Dăncilă a promis să abandoneze propunerile judiciare controversate, un jurământ pe care l-a reiterat săptămâna aceasta. „Am înțeles mesajul primit pe 26 mai. Nu am vorbit despre sistemul judiciar, nu am lăsat pe nimeni să se implice pe această temă. Aș vrea, așadar, să mă întorc la planul care pune accent pe cetățean, mai puțin pe sistemul judiciar", a spus premierul.

De asemenea, jurnaliștii de la The Guardian scriu despre tensiunile dintre Viorica Dăncilă și Laura Codruţa Kövesi, foștul șef al Direcției Naționale Anti-Corupție din România, aceasta din urmă fiind, potrivit publicației britanice, combătută de propriul Guvern, dar favorizată de către Parlamentul European.

Cu toate acestea, Dăncilă se numără printre personalitățile politice care nu au oferit poziții concrete cu privire la numirea lui Kovesi în fruntea Parchetului European. Premierul a afirmat că Laura Codruța Kovesi trebuie „să își rezolve probleme cu sistemul judiciar" înainte să își asume un asemenea rol. „Ce facem dacă acele acuzații sunt adevărate? Nu știu dacă sunt sau nu, este doar o ipoteze, dar cred că imaginea României va fi afectată, iar eu vreau imaginea țării mele să fiu una bună", a adăugat Dăncilă.

Una dintre concluziile publicației britanice este că Dăncilă trebuie să își rezolve propriile probleme de imagine, premierul fiind „chinuit" de-a lungul carierei sale de noțiunea că este „doar un simplu împuternicit al lui Dragnea", care nu a fost în stare să devină premier din cauza unei condamnări anterioare, potrivit Realitatea TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel