Dăncilă: "Nu îţi este bine dacă celui de lângă tine îi este rău"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Viorica Dăncilă a ţinut astăzi un discurs la Conferința Internațională ”Participarea copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”. Dăncilă a lăudat cu acest prilej iniţiativele Guvernului român la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi a vorbit despre importanţa implicării copiilor în procesul decizional pentru viitorul UE. 

"Sunt un om politic cu o viziune pro-europeană și am activat în Parlamentul European, ca reprezentant al României, timp de nouă ani. Am luat parte la decizii care privesc viața cetățenilor europeni și am pus umărul, împreună cu colegii mei, la consolidarea proiectului european, în care, personal, cred cu tărie. Suntem o familie, o familie europeană unită. Președinția în exercițiu a țării noastre la Consiliul Uniunii Europene s-a construit în jurul valorii de unitate, de coeziune

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, la Izvorul Tămăduirii: „Să îi vindece pe cei care au ură” (FOTO)

Ce înseamnă coeziune? Coeziune înseamnă libertate: nu poți fi liber, dacă ceilalți nu sunt. Coeziune înseamnă solidaritate și reciprocitate; nu îți este bine, dacă celui de lângă tine îi este rău. Coeziune mai înseamnă și egalitate de tratament, acces nediscriminatoriu la bunuri materiale, sociale și culturale. Acestea sunt valori fundamentale față de care trebuie să rezonăm cu toții. 

Citeşte şi: Dancilă: "Nu e niciun conflict între mine şi Dragnea. Suntem în campanie electorală"

Copiii reprezintă viitorul unei naţiuni.  (...) Aveţi dreptul de a vă face vocea auzită şi de a contribui la modul în care vom imagina viitorul UE. (...) Pe durata mandatului României la Președinția Consiliului UE a fost elaborată, iată, ”Declarația de la București”. Este un document vital, ce pune bazele mecanismelor prin care opinia copiilor poate deveni o componentă permanentă a proceselor decizionale la nivel european", a declarat Viorica Dăncilă.

Citeşte şi: FOCURI de ARMĂ în jurul Vioricăi Dăncilă, la Hunedoara

Premierul a vorbit în cadrul unui eveniment la Guvern, unde a primit copiii şi tinerii din statele membre UE care iau parte la Conferința Internațională ”Participarea copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel