„Dragi colegi, În aceste zile, un suflet tânăr care putea fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toții plini de durere și revoltă, de tristețe și frustrare pentru că așa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare, în calitate de Prim-ministru, dar mai trebuie. Toți vinovații trebuie să plătească. Până la ultimul. Vă rog ca în aceste zile să lăsați politica deoparte. Vă rog, deci, să nu arătați cu degetul spre un partid sau altul, nu este momentul unor astfel de dispute. În aceste zile, politica nu-și are locul", spune Dăncilă în documentul menționat.
Președintele PSD le propune, astfel, să amâne Congresul din 3 august, precizând că își dorește ca în această perioadă să fie găsite soluții pentru ca astfel de cazuri, precum cel din Caracal să nu se mai repete.
„Prin urmare, vă propun să amânăm Congresul care trebuia să se desfășoare pe 3 august. Îmi doresc să folosim această perioadă doar pentru a găsi soluții ca astfel de nenorociri să nu se repete. Vă mulțumesc", a conchis Dăncilă.
Citește și Klaus Iohannis, MESAJ de ULTIMĂ ORĂ după DEMISIILE din această seară
La Congresul din 3 august social-democrații trebuiau să se reunească pentru a marca lansarea prezidențiabilul PSD, Viorica Dăncilă, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News