Guvernul Danemarcei a impus noi restricții în contextul temerilor generate de o creştere rapidă a numărului de cazuri de COVID-19, informează DPA, preluată de Agerpres. Astfel, obligativitatea purtării măştii sanitare se aplică în activităţi zilnice cum ar fi transportul public şi mersul la cumpărături.
Noua măsură a fost aprobată cu majoritate de voturi în comitetul epidemic din Parlamentul danez joi seară, 25 noiembrie, în urma unei solicitări demarate de Guvernul danez şi la cererea mai multor membri ai comitetului, au declarat membri ai acestuia pentru postul de televiziune TV2.
Cu toate acestea, guvernul danez nu a făcut nicio recomandare cu privire la lucrătorii din domeniul retail, respectiv dacă aceștia ar trebui sau nu să poarte măşti sanitare.
Potrivit celor mai recente reglementări, se reduce totodată perioada de valabilitate a testelor, a declarat ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, pentru TV2. Testele PCR, cu rezultat negativ, vor fi valabile doar 72 de ore, iar testele rapide, pentru 48 de ore, marcând o reducere cu 24 de ore în fiecare caz, scrie Agerpres.
Danemarca se pregătește să reintroducă certificatul verde, după ce numărul cazurilor a început din nou să crească
În urmă cu câteva săptămâni, Danemarca a hotărât să reintroducă certificatul verde. Documentul a fost scos în septembrie, când numărul noilor cazuri de coronavirus scăzuseră.
Guvernul din Danemarca intenționează să reintroducă utilizarea certificatelor verzi, pentru a verifica dacă titularul este vaccinat sau a fost testat negativ pentru coronavirus, a anunțat luni postul de televiziune TV 2, citând surse, conform Reuters.
Numărul de infecții zilnice în țara nordică a crescut constant, depășind 2.000 în ultimele zile, de la un minim de puțin peste 200 la jumătatea lunii septembrie.
Acest document a fost scos în Danemarca în septembrie, când numărul noilor cazuri de coronavirus a scăzut mult.
Danemarca a fost țară lider în introducerea certificatului verde, încă din primăvară, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News