Daniel Chițoiu, fotografiat la scurt timp după accident, pare să meargă nestingherit. Ulterior s-a spus că are coastele rupte

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:
sursa foto: Facebook Ovidiu Vanghele
sursa foto: Facebook Ovidiu Vanghele

Au apărut noi fotografii de la locul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chițoiu. Deși primele imagini apărute la televiziune îl înfățișau pe politician pe targă, spunând că are coastele rupte, la locul accidentului lucrurile par să fi stat altfel. 

Astfel, mai multe fotografii publicate de jurnalistul Ovidiu Vanghele arată că Daniel Chițoiu s-a plimbat nestingherit în zona accidentului, la un moment dat chiar aplecându-se să ia ceva de pe bancheta din spate a mașinii. 

Primele imagini filmate și apărute la televiziuni l-au arătat pe Daniel Chițoiu în timp ce stătea pe targă și spunând că s-a lovit tare. Ulterior au apărut și informații potrivit cărora ar fi avut coastele rupte. Politicianul a spus de asemenea, că șoferul Loganului ar fi pătruns de fapt pe contrasens. 

Pentru moment Poliția Română nu s-a pronunțat cu privire la cine este vinovat, dar martorii de la fața locului spun că de fapt politicianul este cel care ar fi intrat pe contrasens. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel