David Popovici, felicitat de Nadia Comăneci: „Să fii o inspirație pentru generația de astăzi”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
David Popovici, înotătorul momentului: „Vreau ca oamenii să își amintească de mine peste 100 de ani. Efortul înseamnă fericire”
David Popovici, înotătorul momentului: „Vreau ca oamenii să își amintească de mine peste 100 de ani. Efortul înseamnă fericire”

David Popovici a fost felicitat de Nadia Comăneci după ce devenit dublu campion mondial la Budapesta în probele de 100 și 200 m liber.

„Cu ani în urmă am avut deosebita plăcere de a participa la un concurs de natație, la București. Câștigătorul? Nu altul decât micuțul David Popovici. Felicitări, David, ție, antrenorilor, părinților și Federației pentru rezultatul fabulos de la Campionatele Mondiale de Natație. După ani de muncă, disciplină și reziliență, e un merit al unei echipe întregi care a fost și este alături de tine. Succes în continuare, să fii o inspirație pentru generația de astăzi. Cu siguranță ne vedem la Paris 2024”, a transmis Nadia Comăneci, pe Instagram.

 

„Cine este Popovici, ultimul Tarzan al înotului”

 

Popovici a devenit al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.

Gazzetta dello Sport a titrat după succesele românului „Cine este Popovici, ultimul Tarzan al înotului: 'Eu, Seneca şi limitele care nu există'”.

„Moştenitorul lui Dressel este român, are 17 ani şi iubeşte filozofia, latina şi este un fan al Italiei: la Mondialele de la Budapesta a marcat o dublă la 100 şi 200 liber şi a devenit deja un mit”, scrie prestigiosul ziar italian.

The Times îl supranumeşte printr-un joc de cuvinte „noua torpilă” (New Thorpedo), cu referinţă la marele campion australian Ian Thorpe, cvintuplu campion olimpic şi de zece ori campion mondial în probele de la stilul liber. Thorpe, regele probei de 200 m liber, a devenit la doar 15 ani cel mai tânăr campion mondial la 400 m, dar, conform Times, acum toţi ochii sunt pe „Thorpedo, un adolescent talentat, care şi-a depăşit colegii mai în vârstă şi mai experimentaţi şi care posedă aceleaşi atribute fizice şi perspicacitate tactică care l-au făcut pe australian cel mai bun la stilul liber din toate timpurile”.

 

„Dublă istorică pentru tânărul Popovici”



L'Equipe regretă că Maxime Grousset, medaliat cu argint la 100 m liber, nu a reuşit să câştige prima medalie de aur pentru Franţa în această probă, dar subliniază dubla lui David Popovici, la 100 şi 200 m liber, proba mai lungă fiind câştigată cu al patrulea timp din toate timpurile, în timp ce Alain Bernard, campion olimpic la 100 m liber, l-a descris pe Popovici ca un înotător extraordinar, iar duelul dintre cei doi pentru aurul la 100 m liber reprezintă ''duelul unei noi generaţii''.

Ziarul Marca a titrat „Dublă istorică pentru tânărul Popovici, care s-a impus şi la 100 m liber” şi „Noul fenomen al stilului liber”.

„Noul campion este chemat să scrie multe pagini glorioase din sportul său. A confirmat asta în primele lui declaraţii imediat ce a ieşit din piscină. 'Acesta este doar începutul unui drum lung, lung', s-a aventurat Popovici cu multă încredere în sine”, conform ziarului spaniol.

Ziarul AS a salutat apariţia a două noi staruri, românul David Popovici, campion la 100 şi 200 m liber, respectiv Leon Marchand (20 ani), campion mondial la 200 şi 400 m mixt.

„Marchand şi Popovici sunt senzaţiile unei competiţii mai bogate decât se aştepta în ciuda absenţei ruşilor şi în timpul unui an post-olimpic”, a scris AS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel