„De ce l-au eliberat?” Întrebări fără răspuns după moartea fetiței românce de numai 5 ani, găsită goală într-un sac de gunoi: „Ce poate să fie mai rău de atât?”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
„De ce l-au eliberat?” Întrebări fără răspuns după moartea fetiței românce de numai 5 ani, găsită goală într-un sac de gunoi: „Ce poate să fie mai rău de atât?”
„De ce l-au eliberat?” Întrebări fără răspuns după moartea fetiței românce de numai 5 ani, găsită goală într-un sac de gunoi: „Ce poate să fie mai rău de atât?”

Uciderea fetiţei românce de către vecinul francez de 15 ani lasă multe semne de întrebare în Franța. „De ce l-au eliberat?”, se întreabă oamenii după ce adolescentul care a comis oroarea tocmai ieșise dintr-un centru de reeducare.

Mama Rozei Izabela, copila de 5 ani găsită moartă în Rambervillers, Franța, își pune și ea această întrebare.

Adolescentul de 15 ani este suspectul numărul unu al autorităților în acest dosar penal cu repercusiuni naționale. La două zile de la săvârșirea infracțiunii el a fost pus sub acuzare, după ce a fost prezentat unui judecător de instrucție, pentru „uciderea unui minor sub 15 ani”. Din cauza vârstei fragede a individului, aceste fapte se pedepsesc cu 20 de ani închisoare, nu pe viață, arată soirmag.lesoir.be.

„Ce poate să fie mai rău de atât? Decât să pierzi un copil? Spuneţi-mi! Nu doresc asta nimănui. Suntem pierduţi. Suntem prăbuşiţi”, spun părinții copilei, distruși de durere.

Franța. Fetiță româncă de numai 5 ani dispărută, găsită la 100 de metri de casă, goală și fără viață, într-un sac de gunoi: Un adolescent arestat

 

Adolescentul era cunoscut de poliţia din oraş pentru agresarea unor copii

 

Roza a ieşit să se joace. A mers în parc, nu a găsit pe nimeni şi s-a întors acasă să îşi ia mingea. După jumătate de oră, părinţii au trimis sora mai mare să vadă ce face, dar copila dispăruse fără urmă. Disperaţi, Bianca şi Bogdan au plecat s-o caute. Apoi au sunat la poliţie. După nici o oră, trupul ei a fost găsit la mai puţin de 200 de metri de casă, în apartamentul unui vecin, un adolescent de 15 ani

Poliţia şi jandarmeria au verificat imaginile de pe cele 50 de camere de supraveghere din comună şi au ieşit pe stradă să cerceteze zona. S-au întâlnit chiar şi cu tânărul suspect, care le-a spus că a văzut-o pe Roza şi le-a dat o pistă falsă: i-a îndrumat către o altă zonă. După jumătate de oră, chiar el suna la poliţie să spună că e un copil într-un sac de gunoi în faţa casei lui. Când a ajuns, poliţia a găsit corpul fetiţei în casă, nu afară.

Adolescentul era cunoscut de poliţia din oraş pentru agresarea unor copii, cu doi ani în urmă. A fost internat la psihiatrie până acum câteva săptămâni. De când a ajuns acasă, ar fi abordat mai mulţi copii din oraş, pe care îi chema la el, ademenindu-i că are o pisică. cu care se pot juca.

Tânărul a fost pus sub acuzare anul trecut pentru agresiune sexuală, viol şi sechestrare a unui adolescent de 15 ani. A fost dus într-un centru educativ, de unde a fost eliberat sub control judiciar pe 1 februarie.

Familia Rozei cere dreptate. 

Franța. Cine este călăul Rozei, fetiţa româncă găsită într-un sac de gunoi: „A ieşit 5 minute în faţa casei, a dispărut şi asta a fost tot”

 

Sute de oameni în stradă în memoria Rozei

 

Clipe emoționante în orașul francez Rambervillers. Un marș de comemorare a avut loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, în memoria fetiței Roza-Izabela, în vârstă de 5 ani, care a fost găsită moartă într-un sac de gunoi pe 25 aprilie.

Cei care au dorit să participe au fost invitați de părinți să se adune în fața casei lor din Rue du Cheval Blanc, de unde au mărșăluit spre centrul orașului. Aceștia au cerut participanților să poarte un articol de îmbrăcăminte roz sau o floare de aceeași culoare în memoria fiicei lor.

Potrivit jandarmeriei, aproximativ 500 de persoane s-au alăturat procesiunii pentru a susține familia în încercarea lor. Vecini, mulți locuitori emoționați și mulți membri ai comunității românești din care face parte familia Roza-Izabela. Copleșite de durere, Bianca, mama și bunica au cedat de mai multe ori în timpul marșului, care a rămas foarte demn.

„Când ești mamă, te gândești că asta se poate întâmpla oricui, inclusiv copiilor tăi. Ar fi putut fi fiica mea”, spune o mamă. 

Mai multe persoane au scandat „dreptate pentru Rose”, potrivit publicației France Info.

Franța. Ea este fetița româncă de 5 ani, găsită goală și fără viață, într-un sac de gunoi: Roza-Izabela, ademenită cu o pisică în apartamentul adolescentului

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH  

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6  

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel