EXCLUSIV  De ce nu vorbesc norvegienii între ei, în autobuz sau în tren. Situație ciudată pentru un român: "E considerat nepoliticos. Guralivul de mine mai încearcă"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Viata de zi cu zi în Norvegia
Viata de zi cu zi în Norvegia

Norvegienii consideră nepoliticos să vorbești în mijloacele de transport în comun, cum ar fi autobuzele sau trenurile. Un român stabilit în Norvegia explică și de ce. 

Daniel, un român stabilit de aproape 30 de ani în Norvegia, a povestit în emisiunea Departe de România că norvegienii nu prea vorbesc între ei în mijloacele de transport în comun, acest lucru fiind considerat nepoliticos.  

"Este adevărat că norvegienii nu vorbesc între ei în autobuz sau în tren. E adevărat că e considerat nepoliticos?", a întrebat Gabriel Nuță-Stoica, moderatorul emisiunii. 

"M-am gândit la treaba asta înainte de interviu. Da, este foarte adevărat. Și au și vagoane silențioase, în care ești liniștit, în care te urci ca să te relaxezi până ajungi la destinație fără să fi deranjat de nimeni, fără să asculți muzica altuia din căști. E liniște.

Dar de unde vine treaba asta cu politețea? De fapt, norvegienii sunt o nație care apreciază foarte mult independența și libertatea personală. Și respectă libertatea personală a celuilalt de lângă ei. Deci dacă vei fi într-un autobuz, unde sunt câte două locuri, unul este ocupat, altul este neocupat. Un norvegian care se urcă în autobuz caută să găsească bancheta care nu are niciun loc ocupat și abia după ce sunt ocupate toate locurile, toate acele banchete individuale ocupate, abia apoi se vor așeza lângă tine, dar te vor lăsa în pace.

Guralivul de mine mai intră în vorbă cu câte unul, dar doar atunci când văd că există acel contact vizual și acea oportunitate de a deschide și s-ar putea să fie doar o singură remarcă sau s-ar putea să fie o discuție de 10 minute sau de o jumătate de oră, în funcție de partenerul de discuție. În rest, dacă persoana este preocupată de muzica pe care o ascultă sau de cartea pe care o citește sau doar se uită în gol, e foarte ok să lași în pace, pentru că și el te lasă în place", spune Daniel.

Daniel Solheim și Angela Kecskes a fost invitați în emisiunea Departe de România, realizată de Gabriel Nuță-Stoica, unde au povestit despre viața de zi cu zi în Norvegia. Poți urmări emisiunea integrală mai jos (Youtube) și poți lăsa un comentariu în care să-ți spui și tu părerea.

Pe canalul lor de YouTube, cei doi prezintă detalii inedite despre viața în această țară.  

 

Youtube video image

 

------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel