Nu de multe ori s-a spus despre românii care au plecat în străinătate că se adaptează foarte bine și că nu se feresc de muncă, fie că este una fizică ori la birou. Am întrebat o româncă de succes din străinătate, Oana Jinga, care are o companie fondată alături de alți doi conaționali, care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un român pentru a avea succes în străinătate.
Oana Jinga, cofondatoarea companiei Dexory, care construiește roboți pentru firme mari din străinătate, ne-a spus că în România există o competiție între copii încă de la cele mai mici vârste în care aceștia sunt învățați că trebuie să fie cei mai buni, spre deosebire de cei din vest, acolo unde copiii sunt mult mai "protejați" și nu există presiunea constantă de a-i depăși pe alții.
"Revenim la felul în care am crescut în România și cum am fost învățați să muncim mult, practic sa facem tot ce putem ca să reușim. Mentalitatea asta ajută foarte mult când pleci în străinătate. Putem să comparăm și culturile din vest, acolo unde poate copiii sunt mai cocoloșiți sau mai protejați, așa cum se spune, dar nici nu au același imbold pe care-l avem noi de acasă să faci orice pentru a reuși în ceva. În culturile occidentale se poate să fii mediocru, e ok, există spațiu și pentru cei care nu sunt neapărat cei mai buni. Pe când noi, românii, când eram copii, am fost învățați că nu se poate altfel, cum se poate ca Gigel să ia notă mai mare ca tine și așa mai departe... Deși sunt multe teorii acum în partea de parenting care spun că nu e bine, eu pot să vă spun că pe noi trei (fondatorii companiei-n.r.) ne-a ajutat acest mod de a creste și de a ne dezvolta," a spus Oana Jinga la emisiunea "Diaspora în Direct", moderată de Bogdan Bolojan.
"Cei care nu vor să se integreze de ce nu se întorc în România"?
Oana Jinga a dat și un sfat important celor care pleacă din România și doresc să evolueze în străinătate. Aceasta consideră că este bine să "te rupi" de comunitatea românească și să mergi să cunoști oameni noi, să-ți creezi noi relații care te pot ajuta să-ți găsești un loc de muncă mai bun.
"Ce văd la foarte mulți români care pleacă în străinătate e că nu sunt întotdeauna foarte deschiși să se integreze în țara care au ajuns. Ei continuă foarte mult să aibă legături cu România și cu românii din acea țară și stau foarte mult în acea comunitate. Mie mi se pare că e un foarte mare păcat treaba asta, pentru că în momentul în care pleci din țară, asta ar fi ideea, să vezi cum este și în partea cealaltă, să interacționezi cu oameni din alte culturi, să mergi la evenimente care sunt și de altă natură față de ceea ce te interesează imediat și în felul ăsta poți să-ți creezi niște conexiuni în care poți să-ți găsești un job sau idei de business. Sunt foarte mulți care încontinuu se leagă de România, deși sunt în afară și i-aș întreba de ce nu se întorc în țară dacă nu au acel imbold de a se integra. Trebuie să lași în spate, bineînțeles nu să uiți de unde ai venit, dar dacă tot ai făcut acest pas trebuie să-ți dai seama ce oportunități sunt acolo și să-ți faci conexiuni locale care te pot ajuta," a mai spus Oana Jinga.
Video complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News