De ce s-a aflat abia în mai de uciderea ursului Arthur, dacă el a fost împușcat în martie

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cazul ursului Arthur, împușcat de prințul Emanuel de Liechtenstein în Covasna, este investigat și de procurori.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc face cercetări cu privire la infracțiunile de braconaj și uz ilegal de armă. Și presa internațională, care a preluat această anchetă se întreabă dacă uciderea ursului a fost un act de braconaj.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal. S-a întâmplat după sesizarea anchetatorilor poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Anchetatorii vor să afle în ce împrejurări a fost ucis ursul pe suprafaţa fondului cinegetic Ojdula, județul Covasna. În condițiile în care este vorba despre o specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.

A început urmărirea penala in rem, adică împotriva faptei și nu a unei persoane deocamdată, cu privire la infracţiunile de braconaj, vânarea speciilor în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

 

„Arthur aree unele particularități”

 

Între timp au apărut și ultimele imagini în care ar fi ursul Arthur. Au fost date publicității de voluntarii Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice din Focșani.

„Acest urs a fost surprins de camerele noastre în munții Vrancei în vecinătatea fondului cinegetic Ojdula și este o șansă ca el să fie exact ursul împușcat la Ojdula în luna martie”, susține Mihai Pop, voluntar ACDB Vrancea, potrivit Știrile PRO TV.

Gabriel Păun, președinte Agent Green, îl recunoaște.

„Are unele particularități pe care le știu din observații directe, care mă duc cu gândul că cel mai probabil l-a mai văzut și altcineva pe Arthur”, spune Păun.

 

Ursul periculos ar trebui împușcat de membrii Asociației de Vânători și nu de vânători amatori

 

Cazul ursului Arthur va schimba, susține ministrul Mediului, Tanczos Barna, modul în care se va interveni atunci când un urs devine periculos, dar, insistă organizația de mediu Agent Green, ”Arthur” nu a fost considerat niciodată un urs periculos și nu ar fi coborât în localitate.

„În cazul în care există un exemplar care generează probleme să nu stăm luni de zile, nici două luni de zile. Poate mai apare, poate nu mai apare”, a precizat ministrul Mediului.

O altă modificare va preciza că strict în cazul unui atac, ursul periculos ar trebui împușcat efectiv de membrii Asociației de Vânători și nu de vânători amatori.

„Intervenția să fie promptă, executată de asociația de vânătoare”, mai spune Tanczos Barna.

Reporter: „Adică vânătoarea să nu mai aibă loc pe bani și să nu mai vină străinii în țara noastră să vâneze, asta vreți să spuneți?”

Ministrul Mediului: „Atâta timp cât nu avem cota de vânătoare, vorbim doar de intervenție, în caz fortuit. Dacă vorbim de intervenție, să fie intervenție!”

 

În cazul unui atac al ursului, legislația nu interzice acest lucru

 

Acum, în cazul unui atac al ursului, legislația nu interzice acest lucru.

Pentru cei care desfășoară ancheta, exista multe semne de întrebare despre felul în care s-au obținut documente.

În primă fază, decizia de împușcare a fost eliberată în urma unor atacuri mai vechi.

La șase luni de când un urs i-a omorât oile, Gheorghe Buzsan, un localnic din Ojdula, depune plângere la Asociația de Vânătoare Botoș, cea care a organizat vânătoarea cu prințul Emanuel de Liechtenstein.

 

Tanczos Barna emite ordinul de recoltare

 

Markos Barna, președintele asociației de vânătoare, sesizează Agenția pentru Protecția Mediului Covasna.

O lună mai târziu, Agenția pentru Protecția Mediului din Covasna și Garda de Mediu Covasna trimit opinia favorabilă către Ministerul Mediului.

Circuitul actelor se desfășoară rapid.

După nouă zile, Ministrul Mediului - Tanczos Barna emite ordinul de recoltare cum se numește în lege împușcarea ursului.

Chiar a doua zi după ce ministerul și-a dat acordul, Gheorghe Neagu, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Covasna, semnează autorizația. Vânătoarea are loc pe 13 martie.

Până acum 11 ani scoaterea din țară a trofeelor impozante de vânătoare era interzisă prin lege. Laszlo Borbely, ministrul Mediului de atunci, a abrogat ordinul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel