Românca pe nume Daniela Niculăesei, în vârstă de 28 de ani, a devenit un model de succes în Italia, reprezentând case de modă de renume din întreaga Europă și a apărând în paginile unor reviste prestigioase.
Cu ochii albaștri și părul blond, Dana, așa cum îi spun prietenii, a emigrat în Italia la vârsta de 10 ani alături de familia sa, stabilindu-se în Sicilia. În timpul școlii, a fost descoperită de o agenție de modeling, iar de aici a început o carieră impresionantă în industria modei.
Lucrând cu designeri de top precum Raffaella Curiel, Lorenzo Riva, Marco Bologna și alții, Daniela a devenit un chip cunoscut în lumea modei internaționale. A defilat pentru renumitele case de modă din Italia, Franța și Marea Britanie și a fost prezentă în reviste de renume precum Vogue, Bazar, Elle și Glamour.
Cu toate acestea, în ciuda succesului său în modeling, Daniela nu și-a pierdut niciodată modestia, având și joburi normale care implicau să aibă grijă de bătrâni. În timpul pandemiei de Covid-19, când mulți s-au confruntat cu incertitudinea și dificultățile financiare, ea a ales să-și folosească abilitățile și să lucreze ca badantă, oferindu-și serviciile bătrânilor.
Românca a terminat o facultate și a muncit ca badantă, chiar dacă este model internațional
Pe lângă cariera sa în modeling și munca drept badantă, Daniela și-a urmat și alte pasiuni. Părinții săi, care lucrează în domenii diverse, au fost mereu o sursă de inspirație pentru ea.
Astfel, ea a obținut o diplomă de inginer alimentar și lucrează și în acest domeniu. În ciuda cererii stricte a industriei modei pentru standardele de frumusețe, Daniela rămâne fidelă originilor și gusturilor sale. Preferă să rămână autentică și să nu se conformeze stereotipurilor impuse de industrie.
„Sunt ore destul de multe de muncă și ca model, dar bineînțeles că nu se compară cu munca în fabrică sau să ai grijă de un bătrân. Am făcut și asta și știu cum e. Am vrut să rămân cu picioarele pe pământ, am ales să muncesc și în domeniul acesta, să știu cum e. Am îngrijit bătrâni pe perioada de Covid.”, a mărturisit Daniela conform Botoșani News.
„Nu mi-a fost niciodată rușine să spun că sunt româncă”
Viața în Italia nu a fost întotdeauna ușoară pentru ea, fiind uneori discriminată din cauză că este româncă și are succes. Cu toate acestea, Daniela a rămas mândră de rădăcinile sale și nu a dat importanță gurilor rele.
„La început nu a fost deloc ușor pentru că era și perioada în care rasismul față de români era ieșit din comun. Fiind copil, să vezi toată ura aceea nejustificată, te face să trăiești cu frica aceea de oameni. Mie nu mi-a fost niciodată rușine să spun că sunt româncă. Nu am de ce. Sunt mândră de originile mele.
La liceu, am învățat foarte bine la școală, și o profesoară mi-a zis că nu e vina ei că m-am născut româncă, că nu mi-a pus 10 pentru că nu e de ajuns să fii blondă și cu ochii albaștri ca să ai totul în viață.
România a rămas locul în care m-aș întoarce în orice moment. Nu este ceva care să nu îmi placă. Tudora este locul meu de suflet. Am acolo oameni la care eu țin enorm de mult și ei țin la fel de mult la mine, oameni cu care am împărți și ultimul colț de pâine.”, a povestit conaționala noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News