Nisa. Am coborât din tramvaiul rapid care te duce de la aeroport în centrul orașului fără să știm încotro s-o luăm mai departe. Stăteam adunați în jurul telefonului încercând să găsim drumul spre hotel.
La un moment dat se oprește lângă noi un băiat în jur de 30 de ani, șaten, cu o față prietenoasă și ne întreabă, în limba română, cu un ușor accent moldovenesc, dacă ne poate ajuta cu ceva.
Îl cheamă Mihai, este din Soroca, un oraș în nordul Republicii Moldova, care s-a oprit din drumul lui doar pentru că a auzit vorbindu-se românește. “Nu era normal?”, m-a întrebat Mihai după ce l-am întrebat de ce s-a oprit lângă grupul nostru.
Așa că s-a oferit să ne conducă, mai întâi cu autobuzul, apoi pe jos.
Este de trei ani la Nisa, a venit după familia lui – părinții și frații erau de mai mulți ani acolo. În Moldova nu o mai are decât pe bunica, de la care tocmai se întorcea.
Câștigă bine și nu-i trece prin cap să se întoarcă în Moldova sau România. Și cum ar putea dacă toată familia este acolo?
A plecat din cauza sărăciei și nu are de gând să mai treacă prin situații dificile. Nu-l interesează politica, și-a făcut o viață la Nisa, știe mulți români care muncesc în orașul de pe Coasta de Azur, iar pe termen scurt nu există altă varianta pentru el și familia lui. Iar ca Mihai gândesc mulți români plecați la muncă în străinătate, mulți români alungați de stat, și pe care sărăcia i-a împins dincolo de granițe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
