De teama românilor care se întorc din Italia, un senator cere închiderea școlilor din România, de luni

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Senatorul PMP, Lucian Iliescu a transmis o scrisoare către Ministerul Educaţiei prin care cere închiderea unităţilor de învăţământ ca o măsură pentru limitarea răspândirii epidemiei cu noul coronavirus în România.

„Coronavirusul ar fi afectat nu mai puţin de 800.000 de cetăţeni în China dacă nu s-ar fi luat măsuri drastice de prevenţie! Din fericire, carantina aplicată provinciei Hubei, instaurată printr-o intervenţie draconică a statului, a limitat numărul de cazuri la cele 80.000 din prezent. În acest sens, consider ABSOLUT necesar ca şcolile şi universităţile să suspende cursurile pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.03.2020”, arată Lucian Iliescu într-o postare pe Facebook.

„Luând în considerare indicele de retransmisie a COVID-19 şi corelând datele cu numărul mare de cetăţeni români care se întorc din Italia, avem motive serioase de îngrijorare acre necesită o serie de măsuri ample pe care statul român trebuie să le întreprindă, printre care se numără inclusiv suspendarea orelor de curs”, mai spune senatorul în postarea sa.

În postarea sa, Lucian Iliescu dă exemplu situația din țări care au luat astfel de măsuri deși au mai puține cazuri de persoane infectate decât România. „Armenia, stat care a înregistrat un singur caz de Coronavirus sau Bulgaria, ţară care nu s-a confruntat cu această situaţie până în prezent, au suspendat sau iau în calcul suspendarea cursurilor. Alte ţări au reuşit să instituie o serie de măsuri care să vizeze protejarea sanitară a populaţiei”.

Suspendarea activităţii cursurilor pentru  14 zile

 

„În acest sens, avem tot mai multe date care să sugereze că închiderea şcolilor şi a facultăţilor, cu scopul de a preveni răspândirea virusului la nivelul populaţiei largi, ar fi o măsură eficientă pentru statele care se află în pericol de a se expune epidemiei de COVID-19. Astfel, solicit autorităţilor competente, în speţă Ministerului Invăţământului, să ia măsurile necesare pentru a limita riscul răspândirii Coronavirusului prin suspendarea activităţii cursurilor pentru o perioadă de 14 zile”, le cere senatorul guvernanților.

„Cursurile şi orele pierdute pot fi recuperate, dar răspândirea virusului ar putea avea efecte dramatice asupra populaţiei! Fiţi responsabili şi acţionaţi în consecinţă, ţinând cont de eventualele pericole care pot apărea pe fondul lipsei de reacţie! În această privinţă, voi adresa o interpelare către Ministerul Educaţiei prin care să solicit aplicarea unor măsuri care să limiteze eventuala răspândire a virusului COVID-19, printre care suspendarea orelor de curs, începând cu data de 09.03.2020!”, conchide Lucian Iliescu.

Reamintim că în Italia s-a luat, zilele trecute, o decizie de acest fel, de suspendre a activități cururilor în toate unitățile de învățîmânt.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel