„Această acţiune individuală reprobabilă nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL. Menționăm că aceasta acțiune vine în contradicție flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Național Liberal. Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal”, a anunțat TNL pe Facebook.
USR-PLUS i-au acuză pe liberali că au distribuit, la Cluj, „pliante otrăvite" în numele Alianței. Pe pagina de Facebook a alianței a fost postat un filmulet în care sunt surprinse două persoane care ar fi împărțit pliantele, iar ulterior USR a anunțat că unul dintre ei este șeful TNL Cluj Napoca, relatează HotNews.ro.
„Am aflat cu surprindere că doi dintre cei care distribuie pliante "otrăvite" cu sigla Alianței 2020 USR PLUS și citate false sunt membri ai Partidului Național Liberal, unul dintre ei chiar președintele filialei Cluj-Napoca a Tineretului Național Liberal. Cei doi au fost prinși în flagrant și filmați în timp ce distribuiau pliantele false și identificați în câteva ore de susținătorii Alianței 2020 USR PLUS”, se arată pe pagina de Facebook a Alianței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News