Decizie fără precedent a magistraților: Jandarmeria, obligată să plătească daune morale unui cunoscut protestatar

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Tribunalul Bucureşti a obligat Jandarmeria Bucureşti să plătească 30.000 daune morale cunoscutului protestatar Sandu Matei.

„Soluţia pe scurt: Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi DGITL Sector 3. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi DGITL Sector 3. Admite în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Obligă pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti să plătească reclamantului suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Jandarmi. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă. Pronunţată azi, 04.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotărâre 04.09.2020”, se arată în decizie.

„Prin această decizie a unei instanțe judecatoresti, victimele securitați apoi ale jandarmeriei au fost in parte razbunate si sper sa prinda curajul sa meargă PANA LA CAPAT pt ca se poate chiar daca este greu”, a postat Sandu Matei pe pagina de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel