Decizia este una fără precedent în timpurile moderne şi nu elimină posibilitatea unei slujbe de Paşti cu public.
Anunţul a fost făcut sâmbătă, pe site-ul oficial al Sfântului Scaun.
„Prefectura Administraţiei Pontificale anunţă că, din cauza crizei de sănătate publică globală, toate liturghiile din Săptămâna Sfântă vor avea loc fără prezenţa fizică a credincioşilor", se arată în acest anunţ.
De asemenea, cel puţin până în Duminica Paştelui, 12 aprilie, toate audienţele pe care papa le ţine în fiecare miercuri, precum şi rugăciunea "Angelus", de duminica, vor fi difuzate online, la fel ca în ultimele săptămâni.
Manifestările din Săptămâna Sfântă sunt unele dintre cele mai importante din anul catolic, peste tot în lume.
Totuşi, în contextul în care, la nivel global, au murit peste 5.000 de persoane din cauza COVID-19, este posibil ca multe dioceze să ia măsuri similare, invitând credincioşii să urmărească slujbele online, la radio sau TV, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News