O comunitate întreagă este șocată și îndurerată în urma unui incident violent care a avut loc ieri în Crângași, când un bărbat de 46 de ani a fost ucis sub ochii șocați ai trecătorilor.
Potrivit informațiilor inițiale, bărbatul a intenționat să își apere fiica vitregă de mai mulți adolescenți care s-au luat de aceasta. Însă, deși bărbatul și agresorii se aflau într-o intersecție aglomerată, doi tineri în vârstă de 16 și 20 de ani au sărit asupra sa și l-au luat la bătaie. Sub ochii neputincioși ai martorilor, aceștia l-au lovit în mod repetat, până când și-a pierdut viața pe asfaltul rece.
Familia a rămas încremenită când a aflat vestea
Fratele victimei, Marian, a dezvăluit detalii cutremurătoare despre ultimele momente ale bărbatului și reacția devastatoare a familiei la aflarea veștii cumplite.
„L-am sunat de mai multe ori, dar nu a răspuns. Mi-am închipuit că este ocupat la muncă. Apoi, am aflat de la un vecin că a fost ucis chiar în fața Parcului Crângași”, a mărturisit el la Acces Direct.
Înmărmurit, fratele său, Marian a plecat imediat spre locul tragediei, însă a fost întâmpinat cu ignoranță și indiferență.
„Nu m-a băgat nimeni în seamă. Jandarmeria mi-a spus să stau la distanță, dar am văzut că medicii își făceau treaba. Era deja prea târziu”, a adăugat el cu amărăciune în glas pentru aceeași sursă.
Imaginile înfiorătoare ale evenimentului au fost surprinse și distribuite pe rețelele de socializare, amplificând șocul și furia în comunitatea locală.
Martorii la acest incident au descris un tablou șocant al violenței.
„Doi puști ar fi rupt o creangă din copac și i-ar fi dat la ceafă”, a mai adăugat o persoană conform aceleiași surse.
În urma acestui tragic eveniment, trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, pentru efectuarea autopsiei.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a aduce agresorii în fața justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News