Decretul pentru instituirea stării de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă în România a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând de luni se instituie starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile.

„Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Citește și România, în stare de urgență. Textul COMPLET al decretului semnat de Iohannis

Klaus Iohannis a prezentat măsurile din decretul emis luni privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre.

Decretul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Starea de urgenţă este o măsură excepţională

 

Conform legilor în vigoare, situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Starea de urgenţă este o măsură excepţională ce poate fi instituită de preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.

În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat deja că Parlamentul va vota cel târziu joi decretul privind starea de urgenţă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel