Demitere Ciorbea. Începe procedura de revocare din funcție

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pe care îl acuză că a încălcat Constituţia.

"PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor. Revocarea Avocatului Poporului se face ca urmare a încălcării legii de funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, se face de către plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, aşadar la propunerea comisiilor reunite de specialitate, ale celor două Camere ale Parlamentului", a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

De ce este acuzat 

Turcan îl acuză pe Victor Ciorbea că nu şi-a delegat toate atribuţiile, pe perioada concediului.

"Victor Ciorbea, înainte de a pleca în concediu plătit pe bani mulţi din banii poporului român, avea obligaţia să delege atribuţiile adjunctului specializat exact pe domeniul Justiţie, Poliţie, Penitenciare, Armată. Este un adjunct care are ca şi atribuţii exact domeniile cheie, care i-ar fi dat posibilitatea să conteste la Curtea Constituţională această ordonanţă care este vădit neconstituţională", a precizat Turcan.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că partidul său analizează posibilităţile ca Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să fie demis din această funcţie, însă recunoaşte că acest lucru va fi greu.

"Încercăm împreună cu celelalte partide din Opoziţie să vedem dacă putem identifica un mijloc prin care Avocatul Poporului (...), care a plecat cu instituţia în vacanţă, să poată fi demis. Analizăm această posibilitate şi vom întreprinde toate măsurile pe care legislaţia ni le pune la dispoziţie. Instrumentele sunt foarte puţine. Avocatul Poporului pare, de fapt, mai dificil de demis, decât preşedintele României", a spus Barna, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

USR a sesizat miercuri, Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind legile Justiţiei, potrivit preşedintelui partidului, Dan Barna. În replică, Avocatul Poporului a precizat miercuri, că solicitările de sesizare pe OUG privind legile Justiţiei sunt analizate de Biroul contencios constituţional, care menţionează că perioada concediului de odihnă pe care îl efectuează în Statele Unite ale Americii (17-30 octombrie 2018) a fost programată în urmă cu şase luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel