Demonstraţii împotriva extremismului de dreapta în mai multe oraşe din Germania

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în oraşul Hanovra din nordul Germaniei pentru a protesta împotriva extremismului de dreapta, mitinguri similare având loc în toată ţara, relatează DPA.

Fostul preşedinte german Christian Wulff şi premierul landului Saxonia Inferioară, Stephan Weil, s-au numărat printre cei care s-au adresat protestatarilor din Piaţa Operei din Hanovra.

Organizatorii au estimat numărul participanţilor la 35.000, spunând că această estimare este în concordanţă cu cifrele poliţiei. Protestatarii au purtat bannere cu sloganuri precum 'Suntem diverşi' şi 'Fascismul nu este o alternativă'.

Protestele la nivel naţional au fost declanşate de o relatare a publicaţiei de ştiri Correctiv, care a dezvăluit că membrii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au avut o întâlnire cu extremiştii de dreapta în noiembrie la Potsdam.

La reuniune au participat şi membri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cel mai mare partid de opoziţie. La întâlnirea de la Potsdam, extremiştii de dreapta au discutat subiecte precum 'remigraţia', un termen folosit frecvent în cercurile de extremă dreapta ca eufemism pentru expulzarea imigranţilor şi a minorităţilor, inclusiv a celor care sunt cetăţeni germani naturalizaţi.

Mitinguri anti-AfD au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe germane, inclusiv în centrul financiar al ţării, Frankfurt, unde ar fi ieşit în stradă 35.000 de persoane, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel