Răzvan Dănăilă, un fotograf român stabilit în Marea Britanie, a fost invitatul emisiunii "Departe de România". El spune care sunt singurele lucruri care-i lipsesc din România, după 10 ani de trai în străinătate.
"Sunt lucuri care ne lipsesc din România. Dentistul, șaorma de la Dristor și prietenii. Cam astea sunt singurele trei chestii mari și late. E diferit. Aici, mentalitatea la dentist e "în loc să rezolvăm, hai să înlocuim". E mai ușor, nu ne dă nimeni în judecată. Nu contează să salvăm dintele ăla, mai bine hai să punem un implant. În România se încearcă să se salveze și după aia vedem de implant.
Șaorma nu se face chiar așa (precum cea de la Dristor, n.r.). Deși e o nație care mănâncă cartofi la felul principal, nu garnitură. Nu am găsit să pună cartofii în șaorma, să facă sosul ăla de usturoi, așa cum se face", spune Răzvan.
Se simte acasă în Anglia
El vorbește și despre faptul că mai vine în România pentru a se întâlnit cu prietenii însă "acasă" se simte în Anglia
"Mai venim în România să vizităm familia, să ne întâlnim cu prietenii, dar aici simt că sunt "acasă". În România nu am simțit niciodată că sunt acasă. Mă duc, dorm în apartament, dar nu am sentimentul ăsta. Mă întorceam la un moment dat din București și am văzut insula din avion și am simțit că sunt acasă.
Nu spun că totul e minunat, dar e mai bine. Noi suntem fericiți", mai spune fotograful.
Vezi aici întreaga ediție a emisiunii "Departe de România"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News