Deputat PSD, trimis în judecată de DNA pentru LUARE de MITĂ

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Deputatul PSD Viorel Stan a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a primit mită pe vremea când era inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane: Petru Sandu, la data faptelor director al Liceului cu Program Sportiv Roman, Eugenia Condurat, contabil şef la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Alin Cătălin Păunescu, la data faptelor director general şi inspector în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Maria Dornean, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Buget-Finanţe şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi doi oameni de afaceri.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2013 - 2016, Petru Sandu, în calitate de director şi ordonator de credite al Liceului cu Program Sportiv Roman, a pretins şi primit de la un reprezentant al unei societăţi comerciale (care a beneficiat şi de ajutor din partea reprezentanţilor altor două firme) un procent de 10% din valoarea plăţilor efectuate de liceu către firmele controlate de aceştia, firme care au executat lucrări de construcţii în beneficiul unităţii şcolare.

Banii au fost pretinşi şi primiţi de directorul liceului pentru a atribui firmelor respective contracte de lucrări (în principal) şi livrare produse (prin procedura de atribuire directă), dar şi pentru a obţine finanţarea necesară derulării acestor contracte.

 

Petru Sandu a primit de la cei doi oameni de afaceri în total 232.300 lei

 

Concret, Petru Sandu a primit de la cei doi oameni de afaceri în total 232.300 lei, reprezentând 10% din plăţile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman.

În acelaşi context, în condiţiile în care nu mai deţinea funcţia de director de liceu, în perioada decembrie 2016 - decembrie 2017, Petru Sandu a primit de la aceiaşi oameni de afaceri suma de 24.100 lei, reprezentând 10% procentaj din plăţile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman, pentru a-şi folosi influenţa asupra inculpaţilor Alin Cătălin Păunescu, Maria Dornean (persoane din conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale), Viorel Stan şi Eugenia Condurat (şefi din cadrul Inspectoratului Şcolar Neamţ) şi asupra a doi directori ai unităţii şcolare (funcţionari cu atribuţii în ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor de construcţii sau care puteau influenţa acordarea finanţării).

Ulterior, în anul 2014 şi în perioada 2017 - 2018, persoanele respective, având în vedere funcţiile pe care le deţineau, au primit de la Petru Sandu mai multe sume de bani şi produse - Viorel Stan, în 13 tranşe, suma totală de 9.800 lei; Eugenia Condurat, în 30 tranşe, suma totală de 51.620 lei şi 400 euro, precum şi produse alimentare în valoare de 4.950 lei; Alin Cătălin Păunescu, în 14 tranşe, suma totală de 16.115 lei şi 150 euro, dar şi produse alimentare în valoare de 2.650 lei; Maria Dornean, 7.000 lei, produse alimentare în valoare de 1.000 lei, un laptop marca HP şi două telefoane Iphone 5S.

 

S-a dispus instituirea sechestrului asigurător 

 

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Eugenia Condurat, Alin Cătălin Păunescu şi Petru Sandu. Aceeaşi măsură a mai fost dispusă şi asupra sumelor de bani existente în două conturi pe care le deţin inculpaţii Maria Dornean şi Viorel Stan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel