„Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. De la tribună, președintele Klaus Iohannis nu a putut să se abțină – nici cu această ocazie – să nu atace guvernarea PSD, care, în opinia sa, nu se ridică la inaltimea momentului. De parcă are ceva NATO cu prefectura. În replică, premierul Dăncilă l-a acuzat pe Iohannis că este în campanie electorală. Am mai spus-o și cu alte ocazii, câtă vreme Iohannis este președintele tuturor românilor, demnitate care îl obligă la neutralitate, opoziția e cea chemată să critice și să sancționeze prin mijloace democratice derapajele, excesele sau politicile de guvernare ale puterii.România are nevoie mai mult ca oricând de un președinte care să unească, nu să dezbine națiunea.
Iohannis a adoptat o atitudine și un discurs belicos la adresa principalului partid de guvernământ, transformându-se într-un veritabil agent electoral al opoziției. Criticând și negând constant performanțele Guvernului, induci și în ochii partenerilor occidentali o stare de neîncredere și un profund dispreț față de România, o țară prezentată de proprii ei conducători ca fiind coruptă, neguvernabilă, măcinată de conflicte interne, o țară la periferia Europei și a istoriei, care nu merită să stea la aceeași masă cu marile puteri europene. Dacă azi Bruxelles, Paris, Berlin sau Washington nu mai dau doi bani pe România, de vină sunt tocmai conducătorii noștri, care, timp de 30 de ani, nu au apărat-o și promovat-o, ci doar au defăimat-o. Prin acest comportament al lui Iohannis, vom ajunge în curând să-l regretăm pe Băsescu. Cel puțin fostul președinte , în momentele solemne, la care participau reprezentanții Corpului diplomatic, ai mediului academic și confesional, nu politiza evenimentul. Iohannis trebuia să tacă inteligent sau să vorbească exclusiv despre aderarea României la NATO, cu avantajele și eventual dezavantajele ei.
România, la stadiul de tras cu praștia
Cei pe care Iohannis, hastagiștii, USR-iștii și corporatiștii îi înfierează cu atâta mânie capitalistă sunt tocmai cei care, în anii 2000, au negociat și semnat aderarea României la NATO și ulterior la Uniunea Europeană. „Ciuma roșie" are meritul incontestabil de a fi pus România pe această traiectorie euroatlantică. Costul pe care România, o țară săracă comparativ cu marile puteri economice și militare membre NATO, a înțeles să-l plătească începând cu 2017 este mare. 2% din PIB. Asta înseamnă vreo 4 miliarde euro anual buget pentru aparare, în realitate pentru înarmare. Azi, din cei 29 de membri ai NATO, doar patru țări au bugete pentru armata egale sau mai mari de 2%. Germania, cea mai mare economie din zona euro, o țară cu un PIB de 3.400 miliarde euro, și-a propus, ca, până în 2024, să ajungă la 1,4% din PIB pentru aparare! Nici Italia, Spania, Portugalia, Franța, Danemarca, Olanda, Belgia, ca să dau doar câteva exemple, nu alocă 2% din PIB. Mai trebuie să înțelegem că marile puteri militare ale lumii cheltuie, în fiecare an, peste 1.700 miliarde dolari pentru Apărare. Cu 4 miliarde euro alocați de Guvernul României Ministerului Apărării nu vom ajunge nici într-o sută de ani lumină să recuperăm decalajul de înzestrare dintre noi și marile puteri militare. SUA alocă, în fiecare an, peste 700 miliarde dolari pentru Apărare. Asta înseamnă de aproape patru ori PIB-ul României și de 13 ori bugetul țării. China are bugete pentru Apărare de peste 150 miliarde dolari anual și Rusia de peste 70 miliarde dolari. Cu toată majorarea bugetului Apărării, România rămâne în continuare la stadiul de tras cu praștia sau arcul cu săgeți. În era războaielor hibride și digitale, noi suntem, raportat la capabilitățile de apărare, precum in vremea lui Ștefan cel Mare. Ne rămâne doar să aprindem focurile pe dealuri, să batem toaca și să chemăm țăranii la luptă cu furcile și topoarele din bătătură. Armata Română numără vreo 60.000 de combatanți, cu tot cu secretare, contabile, amante și alte amazoane din dotare. Până tragem piedica de la Kalaşnikov sau de la Carpați, marele urs siberian e deja instalat confortabil în fotoliul de la Cotroceni sau de pe Victoriei. Dar și asta este o poveste care ține de propagandă și de justificarea majorării cheltuielilor pentru aparare: ne atacă rușii. Eu sunt sceptic vizazi de un atare scenariu. Ce să ia după noi? Sărăcie, prostie, lene și hoție au și ei. Ce am avut de dat, am dat singuri după 90'.Azi, România e o țară secătuită de resurse și de potențial.
Tehnica militară la preț dublu fata de vecini
În ultimii doi ani, s-au pus la bătaie 8 miliarde euro pentru achiziția unor sisteme de apărare, Patriot și Himars, pentru construcția unor corvete și repararea celor două fregate, achiziționate de România în urmă cu 15 ani de la britanici, pentru a ridica și ei mânuța la primirea României în UE. Și polonezii și cehii, până și ungurii recurg la achiziție de echipamente militare din import. Dar nu o fac dintr-o singură sursă, fără negociere și fără licitație. Ei cumpără aceleași lucruri ca și noi, doar că la jumătate de preț. Nu am fost în stare la toate aceste contracte să introducem măcar o clauză de offset. Adică să obligăm furnizorii ca o parte din echipamente, subansamble ori mentenanța sistemelor să se facă în România. Avem o bună tradiție în industria de armament. În 1989, eram al patrulea exportator de armament din lume. Câtâ vreme Ministerul Apărării nu lansează comenzi la intern, uzinele românești sunt în pragul falimentului. Prin bugetul Ministerului Economiei, în fiecare an, alocăm uzinelor de armament între 50 și 100 milioane lei pentru a le acoperi pierderile. Ca efect al dezindustrializării, apelăm masiv la importuri, inclusiv de tehnică militară. Finanțăm milioane de locuri de muncă în alte țări.
Românii, carne de tun pentru unii și ținte pentru alții
Suntem foarte voluntari când e vorba de a da și complexați când e vorba de a cere. Ne-am transformat în carne de tun pentru americani și în ținte pentru teroriști, participând cu trupe în teatre de operațiuni din țări în care România nu are interese economice sau de altă natură și am permis operaționalizarea unor baze militare americane pe teritoriul României. SUA, cea mai mare economie a lumii, e doar pe locul 11 în topul investitorilor străini din România. Schimburile comerciale bilaterale sunt la 1%. Deși suntem „partenerul strategic de suflet", românii stau în rând, la coadă, cu ceilalți cetățeni din lumea a treia pentru a obține viză de intrare pe tărâmul făgăduinței. Probabil, ar fi fost mult mai înțelept să ne fixăm mai bine prioritățile. Evident că locul României e în NATO și UE. Dar să nu epatăm mai mult decât ne țin curelele. România mai degrabă are nevoie de spitale noi și bine dotate cu aparatura ,de școli moderne, de drumuri și autostrăzi, de fabrici și uzine, decât de rachete și bombardiere. Să nu uităm că, în România, 7 milioane de români trăiesc în sărăcie și că, din aceeași cauză, alți 4 milioane de români au fost constrânși să ia calea exilului. Alocarea a 2% din PIB pentru Apărare este mult și prin raportare la contribuția României la bugetul comun al Uniunii Europene,care e doar de 1%. Am cotizat cu 15 miliarde euro la bugetul UE dar am primit la schimb de trei ori mai mult.Adica vreo 40 miliarde euro fonduri europene nerambursabile.87% din exporturile României sunt cu țările din Uniunea Europeană. Deci iată că această contribuție face sens din punct de vedere economic și social. Până la urmă, este vorba de negustorie. Din păcate, stim că românul dintotdeauna a fost un prost negustor.Ce încă n-a aflat e ca brânza e pe bani.Mai ales când o vinde”, transmite deputatul Remus Borza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
