Deputatul Mihaela Hunca, demisie din PSD. Decizie de ultimă oră

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Deputatul Mihaela Hunca a anunțat că va părăsi PSD pentru că partidul nu mai are valori în acest moment. 

„Am intrat în politică în anul 2000. A fost o decizie bine cumpănită, o decizie pe care am luat-o considerând că doar printr-o astfel de implicare aș fi putut contribui eficient la profesionalizarea și dezvoltarea în primul rând a sistemului din care proveneam și pe care l-am reprezentat mereu, sistemul de învățământ. Am ales social-democrația. Și social-democrată sunt și astăzi. Dar social-democrația în care cred eu, bazată pe valori autentice, pe meritocrație și pe competență nu se mai regăsește astăzi în PSD, fiindcă PSD, din motive ce nu pot să le înțeleg, și-a uitat și menirea, și ideologia. Am sperat, vreme de doi ani, că este doar o etapă de reconstrucție a partidului, am subliniat constant că drumul ales se abate de la proiectul pe care l-am propus românilor, mi-am exprimat nemulțumirea în fața autocrației care începe să definească exprimarea partidului. Toate aceste inițiative colegiale au fost lipsite de efect,"

se actualizează. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel