Derapajele lui Teodosie au ajuns în presa internațională, unde este descris ca "arhiepiscop ortodox român ultraconservator, apărător al lui Putin"

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenția de presă EFE - cea mai importantă agenție de știri multimedia de limbă spaniolă și a patra agenție de presă din lume - a relatat despre derapajele lui ÎPS Teodosie care cere ca femeile care sunt la menstruație să nu bea apă sfințită. „Ultraconservator, opinează la fel despre fumători“, arată EFE într-un articol preluat apoi și de alte canale media.

„Arhiepiscopul ortodox al României le îndeamnă pe femeile aflate la menstruație să nu bea apă sfințită“ este titlul dat de EFE articolului, în care vorbește despre derapejele recente ale Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. 

Vezi și: ÎPS Teodosie: Să nu pună gura pe agheasmă fumătorii și „femeile care sunt într-o perioadă de necurăţie”: „Mai rău ca un păgân“

„Un arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe din România a afirmat că femeilor aflate la menstruație ar trebui să li se interzică să bea apă sfințită după Epifanie, considerându-le "impure"“, relatează EFE, care citează cotidianul online în limbă maghiară, Transtelex.

De menționat că articolul din EFE apare semnat din „Budapesta“. Totodată, alte erori sau confuzii sunt făcute în cuprinsul materialului. De pildă, ÎPS Teodosie este numit „Teodosie Aparasu“ (n.r. în loc de Teodosie Snagoveanu - cum a fost înscăunat ca întâistătător al Arhiepiscopiei Tomisului - sau Teodosie Petrescu) și este citat ca „Arhiepiscop de Todis“, în loc de Tomis. Mai mult, unele surse, precum religiondigital.org, folosesc o imagine a defunctului ÎPF Teoctist, confundându-l cu ÎPS Teodosie, după cum puteți observa în captura foto atașată mai jos. 

2. -imagine fara descriere- (pre-romanreligion_42102800.png)

Derapajele lui Teodosie au ajuns și în presa internațională

 

Revenind la articolul care „s-a rostogilit“ în presa internațională, se face referire la „Arhiepiscopul de Todis, Teodosie Aparasu, cunoscut pentru poziția sa ultraconservatoare“, care „a declarat într-un interviu radiofonic că "femeile aflate într-o perioadă de impuritate" nu ar trebui să bea apă sfințită, adăugând că are aceeași părere despre fumători. Arhiepiscopul a mai adăugat că, după Epifanie, cuplurile căsătorite ar trebui să se abțină de la sex în timp ce beau apă sfințită“.

EFE a relatat și despre contrele lui ÎPS Teodosie cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu: „În ciuda conservatorismului Bisericii Ortodoxe Române, purtătorul de cuvânt al congregației, Vasile Bănescu, l-a criticat pe Teodosie, spunând că propunerile sale depășesc "limitele normalității". Potrivit lui Bănescu, controversatul arhiepiscop i-ar trimite pe fumători în iad și ar alunga femeile din biserici, "ținându-le cât mai departe de apa sfințită"“, notează agenția spaniolă de presă.

Vezi și: Răspunsul lui ÎPS Teodosie, după ce Bănescu, oficialul BOR, l-a certat pentru afirmația că fumătorii nu pot bea agheasmă: „Principala sursă de încurajare a ideologiilor cristofobe“

Jurnaliștii străini subliniază și că „Teodosie i-a luat apărarea președintelui rus Vladimir Putin la câteva zile după invazia Ucrainei, fiind unul dintre cei mai mari susținători ai bisericii ortodoxe, în timp ce în alte ocazii a pus la îndoială drepturile femeilor“. 

3. -imagine fara descriere- (art-efe_29732200.PNG)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel