Descoperire MACABRĂ într-o universitate. Un student a fost găsit la două luni de la deces

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

O universitate din Christchurch, Noua Zeelandă, a deschis o anchetă după ce un student a fost găsit mort în camera sa din campus în această săptămână, la aproape două luni de la deces, transmite joi Reuters

Cazul a şocat Noua Zeelandă, ridicând semne de întrebare despre cum a fost posibil ca decesul tânărului să nu fie descoperit atât de mult timp, şi determinând o analiză mai largă a serviciilor sociale pentru studenţi la nivelul ţării.

Campus Living Villages (CLV), compania australiană care administrează reşedinţa studenţească a Universităţii Canterbury din Christchurch, a declarat joi că familia studentului merită să afle ce s-a întâmplat.

'Dacă trebuie schimbat ceva în funcţionarea serviciilor noastre, dau asigurări că o vom face', a declarat directorul executiv al CLV, John Schroder, pentru presa locală.

'Nu putem să eliminăm niciodată toate riscurile, dar putem şi trebuie să facem tot ce putem pentru a le minimaliza', a adăugat el.

Numele studentului nu a fost comunicat în mod oficial, însă presa locală a relatat că este vorba despre un cetăţean neozeelandez.

Cadavrul lui a fost descoperit după ce câţiva studenţi au simţit un miros venind din cameră şi au sesizat poliţia.

Cauza decesului nu a fost confirmată deocamdată, urmând a fi stabilită de legişti.

Vice-rectorul Universităţii Canterbury, Cheryl de la Rey, a afirmat, într-un comunicat, că instituţia este 'devastată de cele întâmplate şi transmite simpatia sa cea mai profundă familiei' tânărului.

'În ciuda programelor cuprinzătoare de tutorat în vigoare, pentru noi este de neconceput să ne imaginăm cum s-au putut întâmpla aceste lucruri', a adăugat ea.

Ministrul educaţiei, Chris Hipkins, a declarat că acest caz constituie un eşec atât pentru universitate, cât şi pentru administratorii campusului.

'Niciun student nu ar trebui lăsat pentru o asemenea perioadă de timp nesupravegheat, abandonat, cât timp locuieşte într-un campus sau hostel', a mai spus Hipkins la postul de radio naţional.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel