Descoperirile unor fragmente osoase provenite de la diferite tipuri de mamuţi care ar fi trăit în urmă cu peste 2.000.000 de ani de-a lungul văii râului Buzău îi determină pe specialiştii geologi să continue cercetările în speranţa că arealul s-ar putea dovedi un cimitir al mamuţilor.
Mamuţii care ar fi trăit în arealul supus cercetării ar fi avut la dispoziţie toate condiţiile necesare, climatice şi fizico-geografice pentru a se dezvolta.
"Am luat din nou legătura cu colegii de la Geologie cărora le-am propus să vină facă cercetări în acea zonă pe malul Buzăului, ceea ce s-a şi întâmplat în anul 2023. Au fost prelevate câteva sute de kilograme de probe care au intrat la analize. În anul 2024, la Muzeul Judeţean a avut loc şi o valorificare academică a rezultatelor, Valea Buzăului reprezentând, până în acest moment, o pată albă pe harta paleontologică a României. Acest segment al râului Buzău este adus în atenţia mediului academic. Vorbim de specii de ierbivore mari care au trăit între 2.000.000 şi 800.000 de ani, fragmente care provin de la cel puţin două tipuri de mamut. Fragmentele de femur sunt de peste 1 metru lungime, aceste ierbivore aveam o înălţime la greabăn de 5-6 metri, în contextul în care media noastră de înălţime este de 1,7 metri. Aveau apă, zone de păşunat, păduri", a precizat Daniel Costache.
Planuri mari pentru arealul cimitirului de mamuți
"Cam acum 3 milioane de ani ies primii mamuţi din Africa, prima piesă a acestei specii de mamut este găsită în România, specia se numeşte Mammuthus rumanus, apoi se diversifică, unii trăiesc în America, alţii apar în Eurasia. În această linie, primii care ies din Africa sunt indivizii Mammuthus rumanus, au dinţi masivi cu puţine plăci, smalţul foarte gros. Sunt bine cunoscuţi în Europa sudică, este un animal care prefera un climat mai călduţ. Ştim mai multe despre zonele în care existau speciile, câte ceva despre vârsta depozitele din zonă şi avem de lucru să le găsim să adăugăm cât mai multe piese fiecare oferind informaţii despre această zonă", a declarat anterior lectorul Facultăţii de Geologie şi Geofizică, Ştefan Vasile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News