Marian Tiță, un român aflat în acest moment în apropiere de Marmaris, o regiune din Turcia care se află în prezent sub flăcări, a spus la Antena 3 care este situația acum acolo.
„Eu sunt undeva lângă Marmaris, relativ la 20 de km de locul unde este incendiul acum. Sunt mai multe incendii simultane în Turcia în momentul ăsta. În Marmaris au fost astăzi două incendii mari. Primul într-un cartier din Turcia unde sunt foarte multe hoteluri, pe faleză. Al doilea este în cartierul cel mai populat cu turiști în momentul acesta. Eu sunt într-un golf cu barca. Din câte am înțeles, hotelurile au fost deja evacuate acolo. Mii de turiști sunt în siguranță. Sunt zeci de elicoptere care intervin la stingerea incendiilor. E o situație pe care am înțeles că turcii o au astăzi și în Bodrum și în Antalia și încă într-o localitate. Vorbind cu localnicii, mulți speculau că este posibil să fie și o mână criminală pentru că se întâmplă multe simultan. Din ceea ce știu, sunt vreo 3 cartiere afectate, iar ca suprafață sunt câteva sute une de hectare care ard violent în momentul acesta.”
Trei persoane au murit
Potrivit Reuters, trei persoane au murit astăzi într-un incendiu forestier din sudul Turciei, unde autoritățile s-au confruntat cu incendii multiple a doua zi la rând. Există suspiciuni că incendiile ar fi fost provocate.
Zeci de sate, precum și unele hoteluri, au fost evacuate. Clădirile au ars și oamenii au fugit pe câmpuri, în timp ce pompierii la sol și elicopterele au încercat să oprească un incendiu în Manavgat, la 75 km la est de stațiunea Antalya.
Oficialii au spus că peste 60 de incendii au izbucnit în 17 provincii de pe coastele din Turcia ale Mării Egee și Mării Mediterane în această săptămână.
Dintre aceste incendii, 36 au fost îngrădite, dar eforturile de stingere a incendiilor pentru cele 17 rămase continuă, peste 140 de persoane necesitând tratament sau suferind daune materiale.
Un bărbat, găsit mort în timpul evacuării
Ministrul agriculturii, Bekir Pakdemirli, a declarat că un bărbat de 82 de ani a fost găsit mort în timpul evacuării Kepezbeleni, la 16 kilometri nord-est de Manavgat, iar două persoane au fost găsite moarte în Degirmenli, la 20 de kilometri est de Manavgat.
Acesta a mai transmis că 18 sate și districte au fost evacuate în Antalya, împreună cu alte 16 în provinciile vecine Adana și Mersin, în timp ce miercuri s-au răspândit incendii în jurul orașului Manavgat, ventilate de vânturi puternice pe temperaturi ridicate. Autoritățile au evacuat și un spital din Manavgat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News