Diana Șoșoacă cere ajutor extern și sprijinul ambasadelor după ce a fost sancționată de Senat: „Sunt discriminată, hărțuită și jignită”

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
diana_sosoaca
diana_sosoaca

Senatoarea Diana Şoşoacă a fost sancţionată cu avertisment scris, potrivit deciziei din şedinţa de luni a Biroului permanent al Senatului. În replică, senatoarea a transmis Comisiei un răspuns scris în care îi acuză pe senatori că o supun discriminării, hărțuirii și jignirilor. 

Este pentru prima dată când Biroul permanent a emis o astfel de sancţiune. „Decizia Biroului permanent a fost de a accepta această sancţiune, un avertisment scris la adresa doamnei senatoare Diana Iovanovici Şoşoacă. Acest avertisment scris a fost aprobat în Biroul permanent, va fi citit şi în şedinţa de plen a Senatului de astăzi. Doamna senatoare are la dispoziţie 15 zile să conteste această decizie", a declarat preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Vezi AICI raportul complet asupra sesizării depuse de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal  privind abaterile de la deontologia parlamentară a doamnei senator Diana Iovanovici Șoșoacă, inclusiv răspunsul acesteia din urmă. 

Diana Șoșoacă spune că expune „opinii de specialitate juridică” și că va sesiza ambasadele și va cere ajutor internațional.

Diana Șoșoacă cere ajutor extern și sprijinul ambasadelor

 

„Vă învederez că a devenit o obișnuință în Senatul României că subsemnata să fiu supusă discriminării, hărțuirii, jignirii și acuzațiilor nefondate, doar pentru că emit opinii cu care partidele din coaliția de guvernare nu sunt de acord.

În acest context va anunț că voi sesiza pe lângă instituțiile Statului Român, inclusiv instituțiile internaționale cu prerogative în apărarea drepturilor omului, mai ales cu privire la discriminarea subsemnatei pe criterii de religie și etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate juridică, având în vedere că subsemnata sunt de profesie avocat, dar și cu privire la declarațiile politice pentru care niciun om politic nu poate răspunde în niciun mod, încălcarea dreptului la liberă exprimare și libertatea de opinie.

În spațiul public a apărut o sesizare formulată de către dna Senator Alina Gorghiu (PNL), Senator care ne onorează cu prezența în plen foarte rar, preferând telefonul, care a fost preluată de către toate televiziunile, subsemnata fiind supusă oprobiului mediatic, încălcându-se grav dispozițiile legale atât ale Statutului Senatorilor, cât și cele Constituționale, precum și cele cu privire la discriminare, dreptul la liberă exprimare și libertatea de opinie, fiind supusă deja judecății la televiziuni, înainte de a fi chemată în față Comisiei Juridice, iar față de opiniile PNL, USR și UDMR exprimate în spațiul public raportat la această, consider că deja v-ați antepronunțat, mai ales că aceste partide dețin majoritatea în Comisia juridică și Senat, iar Președinta Comisiei Juridice este de la PNL, fiind deja considerată vinovată de presupuse fapte de care sunt acuzată fără să am posibilitatea să mă apar, imaginea subsemnatei având de suferit.

În acest context orice decizie de vinovăție veți adopta se circumscrie antepronunțării în spațiul public, prezența mea în față Comisiei juridice fiind doar o simplă formalitate.

(…) Vă învederez că față de presiunile și hărțuirea pe care le exercitați față de subsemnata, mă văd nevoită să anunț toate ambasadele din România cu privire la linșajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMÂN ȘI VOI CERE AJUTOR INTERNAȚIONAL“, se arată în răspunsul Dianei Șoșoacă înaintat Comisiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel