Diana Șoșoacă, revoltată de un gest al lui Călin Georgescu: La finalul lunii plătiți cu vorbele lui

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Diana Șoșoacă este revoltată de Călin Georgescu. Șoșoacă spune că a fost amenințată. 

Diana Șoșoacă a lansat un atac dur la adresa susținătorilor lui Călin Georgescu, pe care îi acuză de limbaj agresiv și amenințări. Senatoarea susține că a fost vizată direct de astfel de comportamente și îi reproșează lui Georgescu lipsa de reacție. Ea consideră că acesta preferă să se prezinte drept un „mesia” al României, dar că, în realitate, nu oferă soluții concrete pentru problemele cotidiene ale românilor.

„Voi să spuneți că mă omorâți pentru că spun nu știu ce despre Georgescu? Asta e atitudinea domnului Georgescu, care niciodată n-a ieșit să le spună fanilor că nu-i îndeamnă la violențe și la alte lucruri urâte pe care fanii lui le fac”, a declarat Diana Șoșoacă într-o intervenție publică.

Ea a continuat într-un ton vehement și l-a criticat pe Georgescu pentru lipsa de implicare în a tempera atitudinile susținătorilor săi: „Lăsați-mă cu toți fătălăii care vin și vă vorbesc frumos. Să vă văd la finalul lunii cu ce plătiți. Cu vorbele lui frumoase? Cu vorbele lui Simion care minte de nu mai poate? Avem o luptă foarte grea de dus, de ne ia mama naibii. Nu mai mergeți pe fenta cu mesia asta al vostru. Nici dracu’ de pe lume, Doamne iartă-mă, nu este salvatorul lumii.”

Aceasta nu este prima dată când Diana Șoșoacă își schimbă poziția față de Călin Georgescu. În ultimele săptămâni, senatoarea a oscilat între a-l susține public pentru candidatura la alegerile prezidențiale și a-l critica vehement. Atitudinea fluctuantă a generat confuzie și speculații cu privire la linia pe care Șoșoacă dorește să o urmeze în acest context electoral.

Călin Georgescu, acțiune în instanță împotriva instituțiilor statului

Pe de altă parte, Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a inițiat un proces amplu împotriva mai multor instituții cheie din România. Printre acestea se numără Administrația Prezidențială, Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Ministerul Afacerilor Interne – DGPI și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Potrivit Digi24, procesul deschis la Curtea de Apel București vizează documentele secretizate de serviciile de informații, desecretizate de CSAT pe 4 decembrie. Georgescu și Asociația pentru Apărarea Libertăților Publice (APALP) cer suspendarea executării unor acte administrative, invocând nereguli în campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.

Curtea de Apel București a amânat cauza pentru miercuri, 11 decembrie, urmând ca instanța să analizeze solicitările formulate de Georgescu și APALP. Procesul reflectă dorința candidatului de a atrage atenția asupra ceea ce el consideră a fi practici abuzive din partea instituțiilor statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel