Sociologul Iulian Stănescu, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții al Academiei Române, atrage atenția într-un dialog cu Ionuț Vulpescu asupra modelului economic și social care împinge românii să plece.
Potrivit sociologului, exodul românilor nu mai e o simplă alegere, ci o decizie rațională în fața unui sistem care nu oferă alternativă. Modelul economic bazat pe forță de muncă ieftină și inegalități uriașe nu doar că este profund injust, dar și nesustenabil. Investițiile străine care profită de salariile mici încep deja să se reloce spre țări mai ieftine, iar România rămâne cu datorii tot mai mari și cu o clasă mijlocie fragilă.
Românii au trecut prin tranziție, crize, austeritate și valuri de promisiuni politice, însă pentru mulți, speranța s-a epuizat. În lipsa unei prezențe reale a statului în economie, în lipsa unui model social care să ofere siguranță și echilibru, plecarea din țară rămâne singura cale percepută ca viabilă.
Iată dialogul dintre Iulian Stănescu și Ionuț Vulpescu la podcastul Avangarda:
Emigrarea, produsul tandemului dezastruos dintre modelul economic și modelul social. Iulian Stănescu: „Pentru că dacă nu-ți este bine în țara ta și-ți pierzi și speranța de a mai fi bine, dacă președintele României de la tribuna din Cotroceni spune cui nu-i convine România să plece, dacă ministrul de finanțe spune românii să fie mulțumiți și dacă au ce să muncească pe 2 lei, ce alte opțiuni ai?”
I.V.: Așa, de găsit un țap ispășitor, eu știu. Când e cineva de vină și, evident, un președinte e cel mai de vină, în sine este vinovat, mai ales că l-a încărcat cu speranță și aia, după speranță vine dezamăgirea, știm cum e dezamăgirea la români și dacă e unul de vină, nu mai e nimeni de vină și atunci cazul e simplificat și așa e și rezolvat. Asta vedem în istorie, avem cazuri, nu scapă nimeni de dezamăgirea românească. Dar modelul, oare? Modelul de dezvoltare economic-social a lăsat urmele astea? Traume, așa cum spui?
I.S.: Modelul fără îndoială că a lăsat traume și modelul nu a fost cel suedez, de care vorbeam.
I.V.: În anii '90.
I.S.: Și care, de fapt, ce era acel model suedez?
I.V.: Modelul social.
I.S.: Da, era modelul social-european, în forma lui cea mai dezvoltată și în forma lui cea mai echilibrată, cea din statele nordice, din statele scandinave. Nu.
I.V.: Protecție socială cu integrarea socială, suportul statului, prezența statului în economie.
I.S.: Prezența statului, care ce înseamnă de fapt? Înseamnă controlul democratic asupra deciziilor majore din economie. Controlul este democratic, nu este unul corporatist transnațional. Sau există un echilibru între, sau se dorește un echilibru între controlul democratic....
I.V.: Prin prezența statului, sigur.
I.S.: Prin prezența statului, dar o prezență a statului dirijată, direcționată de cetățeni prin vot, pe de o parte, și pe de altă parte, agenda pe care o au corporațiile internaționale. Dacă este să ne întoarcem la întrebare, modelul respectiv este unul neoliberal, care are două componente majore pe care le trăim și, apropo, de unde provin acele evaluări negative ale majorității cetățenilor sau majorității populației? Pe de o parte este modelul mâinii de lucru ieftine, și pe de altă parte este un model social cu niște inegalități foarte mari. Foarte mari! Printre cele mai mari din Europa, dacă nu chiar cele mai mari. Or aceste două, să zicem lucruri în tandem, modelul economic și modelul social, ele spre ce împing?
Împing spre emigrare. Pentru că dacă nu-ți este bine în țara ta și-ți pierzi și speranța de a mai fi bine, dacă președintele României de la tribuna din Cotroceni spune cui nu-i convine România să plece, dacă ministrul de finanțe spune românii să fie mulțumiți și dacă au ce să muncească pe 2 lei, ce alte opțiuni ai? Pentru că ai răbdat 10, 15, 20 de ani. Vezi că nu mai poate fi mai bine. Vezi de la vecinii, cunoștințele, prietenii tăi care au plecat și mulți dintre ei spun că le este mai bine acolo. Oare nu e decizia, cum să zic, rațional, corectă, cea mai bună, cea mai fructuoasă de a pleca? Și, până la urmă, la această decizie ne conduc cele două modele, modelul economic și social. Modelul economic al forței de muncă ieftine este, pe de o parte, și un model nesustenabil, pentru că el deja și-a atins limitele la noi.
Dacă vrem ca România să nu se depopuleze, trebuie să crească salariile. Nu avem de ales la acest lucru. Pe de altă parte, dacă perpetuăm acest sistem al mâinii de lucru ieftine, depindem de niște investiții străine care deja se gândesc să se relocheze spre alte țări care oferă o forță de muncă și mai ieftină. Deci nu prea avem cum să-l păstrăm și atunci încercăm să echilibrăm lucrurile prin datorii private și publice în creștere, ceea ce, din nou, este nesustenabil. De aceea apare această, cum să zic, apare această evaluare, dacă vezi, pe care o fac România, anume că economia este în creștere, ok, sunt din ce în ce mai mulți bani, ne crește PIB-ul și așa mai departe, dar pe undeva țara pare a fi în derivă, pare a merge către nicăieri. Iar în ceea ce ține, iar pe partea de model social, după cum spuneam, avem cele mai mari inegalități de venit și de avuție din Europa. O să mă refer doar la inegalitățile de avuție. Sunt niște date din 2016, extraordinar găsite, identificate, date publicității de Florin Georgescu și care arată că mai puțin de 2% din cei care dețin depozite bancare în România, și care în 2016 erau vreo 140 de miliarde de euro, deci mai puțin de 2% din acești deponeți, dețin cam 40% din valoarea depozitelor.
I.V.: E capitalul românesc, cred. Da, da, capitalul în România.
I.S.: Da, în România fost comunistă. Și pe de altă parte, avem 60% din cum să zic, din cei care dețin depozite și care au, nu știu, adunat au vreo 3% din totalul depozitele, deci...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
