Diplomatul rus al Ambasadei, care primea informațiile de spionaj de la un român, obligat să părăsească România. A fost declarat persona non grata

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Ancheta DIICOT cu privire la românul care spiona obiective militare și le trimitea Ambasadei Rusiei a scos la iveală și numele diplomatului rus care recepționa pozele și le trimitea la Moscova. 

Diplomatul a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Acesta ar fi fost de fapta persoana de legătură între spionul român și Moscova. Reiese că diplomatul recepționa imaginile pe care apoi le trimitea mai departe, la Moscova. 

În mod oficial, motivul deciziei luate de autorităţile române este că acesta ar fi desfăşurat activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.

"Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 24 mai 2024, în cursul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Federaţiei Ruse la Bucureşti", precizează MAE.

Spionul român riscă minimum 10 ani de închisoare



Reamintim că un cetăţean român a fost arestat preventiv, el fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate lângă Tulcea, dar şi imagini cu un convoi militar care se deplasa spre Ucraina.

"Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, începând cu anul 2022, acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare româneşti sau aparţinând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informaţii cu caracter militar şi efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă şi deplasarea personalului în zona de graniţă cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă", a anunţat DIICOT, printr-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel