Acesta este primul acord din Europa prin care se recunoaște în mod automat diploma de licență a absolvenților din cele șase state, menționează Agerpres.
Scopul acordului este ca studenţii să își continue învăţământul superior în una dintre ţările partenere, să elimine „blocajele instituționale”, spun semnatarii acordului.
”Pentru Estonia este ''un pas important pentru promovarea mobilităţii şi a cooperării în învăţământul superior în Europa'', a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării estonian, Liina Kersna, citată de Agerpres.
Până în prezent, studenții din statele menționate erau nevoiți să studieze din nou unele materii pe care le-ar fi putut echivala cu notele obținute în țara lor de origine. Acest lucru împiedica procesul de studiu, mai ales că tinerii se orientau spre masterate la universitățile din țările menționate.
Estonia și Lituania au semnat un acord și pentru recunoașterea competențelor profesionale dobândite în timpul liceului sau în cadrul școlilor profesionale, precizează sursa menționată.
La acest moment, universitățile din Estonia și Olanda sunt printre preferatele tinerilor datorită flexibilității în ceea ce privește curricula.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News