Director din CE Oltenia, reţinut pentru trafic de influenţă. Ar fi luat șpagă 13.000 de euro de la un om de afaceri

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale

Directorul Direcţiei Energie din Complexul Energetic Oltenia a fost reţinut pentru trafic de influenţă.

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata unor facturi restante către firma acestuia din urmă.

În acelaşi dosar, a fost reţinut şi administratorul unei firme, acuzat de dare de mită.

Conform unui comunicat al DNA, în perioada 25 iulie 2022 - 23 martie 2023, la diferite intervale de timp, Liviu Cătălin Stănculescu ar fi primit în mod direct suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăţi aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra Directoratului CEO, cu atribuţii în aprobarea plăţilor, şi că îi va determina pe aceştia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.

De asemenea, la data de 6 ianuarie 2024, în municipiul Bucureşti, în incinta unui restaurant, celălalt om de afaceri reţinut în dosar, ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiţii neconcurenţiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare şi gestionare deşeuri.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului şi modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziţie prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerinţe preferenţiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenţiona să se înscrie în procedură şi transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preţ mai mari faţă de cel al societăţii cu care intenţiona să câştige procedura.

În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând lui Stănculescu pentru garantarea confiscării speciale a sumei de 13.000 euro.

În dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de alte două persoane pentru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, procurorii solicită Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a directorului Liviu Cătălin Stănculescu.

Reţinerea directorului vine după ce, joi, au fost efectuate percheziţii în şapte locaţii situate în Bucureşti şi judeţele Sibiu, Gorj, Ilfov şi Dolj, printre care şi la sediul CE Oltenia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel