În cadrul unui discurs susținut la eveniment, Klaus Iohannis a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre România și Italia, evidențiind legăturile istorice și culturale dintre cele două națiuni.
„Bună ziua! Sunt onorat să îl am oaspete astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella, aflat în vizită oficială în România. Domnule Președinte, bine ați venit!
Domnul Președinte Sergio Mattarella este un bun prieten al României, iar întâlnirea de astăzi este o continuare firească a dialogului constant pe care îl avem.
De Italia ne leagă o istorie comună, legături profunde, un Parteneriat Strategic consolidat, o dinamică excepțională economică și comercială, dar și ceea ce constituie sufletul acestei relații – comunitățile de români din Italia și de italieni din România, comunități foarte bine integrate și importante pentru evoluția societăților noastre.”
„Suntem încrezători în viitorul relației bilaterale”
„Avem, așadar, fundamente solide pentru a fi încrezători în viitorul relației bilaterale și în dezvoltarea, pe mai departe, a cooperării noastre pe multiple planuri, inclusiv în cadrul european și euroatlantic.
Am exprimat aprecierea pentru comunitatea solidă de antreprenori italieni, binevenită în România, și am salutat creșterea inițiativelor antreprenoriale ale românilor rezidenți în Italia, care contribuie activ la viața economică și culturală a țării de adopție.
Cifrele pentru anul trecut indică schimburi bilaterale care au atins deja 20 de miliarde de euro.
Am salutat și dezvoltarea unor relații bilaterale privilegiate în domeniul culturii și organizarea unei expoziții arheologice de amploare la Roma, sub patronajul nostru comun - „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, care se înscrie în șirul acțiunilor de diplomație culturală de anvergură organizate de-a lungul anilor de România în capitala Italiei.
Am abordat în cadrul discuțiilor noastre și aspecte privind consolidarea familiei noastre comune, europene, și am accentuat cât de semnificativă rămâne planificarea riguroasă a Agendei strategice a Uniunii Europene pentru perioada următoare.
Am discutat rezultatele alegerilor europene care tocmai s-au încheiat și am evidențiat că prezența importantă la vot este o dovadă a interesului cetățenilor europeni pentru viitorul proiectului european și beneficiile acestuia. Dar, dacă vorbim de prezență, aici mai este loc de mai bine.
Uniunea Europeană este cel mai relevant proiect politic al Europei, care a adus pacea și prosperitatea, este destinul și viitorul nostru. Dacă Uniunea Europeană va potența principiile solidarității și ale coeziunii interne, poziția sa în lume va fi cu siguranță întărită.”
„Vom continua să lucrăm împreună cu Italia și cu toți Aliații noștri pentru întărirea rolului NATO”
„Am salutat contribuția valoroasă a Italiei la securitatea zonelor învecinate ale României, atât în Balcanii de Vest, cât și în regiunea Mării Negre. Apreciem foarte mult participarea pe care Italia a avut-o și o va avea, în anii următori, la Poliția Aeriană a NATO în România.
Am discutat cu domnul Președinte și despre preocupările noastre de securitate generate de războiul pe care Rusia continuă să-l ducă împotriva Ucrainei, cu un puternic impact negativ pentru regiune, dar și pentru întregul spațiu euroatlantic.
Vom continua să lucrăm împreună cu Italia și cu toți Aliații noștri pentru întărirea rolului NATO de prevenire a oricărui război și de apărare a statelor noastre, prin consolidarea posturii sale de descurajare și apărare pe Flancul Estic, dar la fel și pe Flancul Sudic.
Îl felicit pe domnul Președinte pentru rezultatele vizitei pe care tocmai a efectuat-o la Chișinău. Mă bucură faptul că, împreună, susținem concret și hotărât parcursul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Republica Moldova este partenerul nostru cel mai afectat de război și trebuie să ne asigurăm că îi acordăm tot sprijinul necesar.
Nu în ultimul rând, transmit aprecierile noastre pentru Președinția italiană a G7, care deja a avut inițiative de excepție și a răspuns adecvat provocărilor actuale internaționale majore.
Vă mulțumesc! Domnule Președinte, aveți cuvântul!”, spune Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News