DNA face percheziții la Primăria Iași! Reacția primarului Mihai Chirică

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Procurorii DNA au solicitat, luni, Primăriei Iaşi o serie de acte privind eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 - 2020, anunţă municipalitatea.

Conform DNA, se fac percheziții în trei locații, situate pe raza județului Iași, una fiind făcută la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sedii de firmă. S-a aflat că procurorii au suspiciuni în legătură cu eliberarea unor documente privind autorizarea construcției, edificarea, tranzacționarea și intabularea unui imobil din municipiul Iași.

DNA face percheziții la Primăria Iași



Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 - 2020, în legătură cu eliberarea unor documente privind autorizarea construcției, edificarea, tranzacționarea și intabularea unui imobil din municipiul Iași.

În cursul zilei de 12 decembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sedii de firma.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Reacția primarului Mihai Chirică



În urma unor plângeri penale făcute de conducerea Primăriei Municipiului Iași în privința modalității de eliberare a unor documente de urbanism, în cursul dimineții de astăzi, 12 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au venit la sediul municipalității pentru a solicita o serie de documente.

Procurorii au solicitat și primesc de la angajații Primăriei Municipiului Iași o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 - 2020.

Este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt în baza unei autorizații de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizație din anul 2019, recepționat printr-un proces verbal emis în anul 2019 și care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcției emis în anul 2020. În urma unor verificări ale documentației făcute la începutul acestui an de către Direcția de Arhitectură și Urbanism - Serviciul Autorizare Construcții s-a constatat că autorizațiile vizau construirea a două locuințe individuale și repoziționarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la o locuință colectivă.

Ca urmare, primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie 2022, două sesizări cu privire la săvârșirea unor fapte cu potențial infracțional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcției menționat către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Sesizările trimise instituțiilor statului au fost însoțite de întreaga documentație menționată.

Conducerea Primăriei Municipiului Iași a făcut și o solicitare în instanță pentru anularea autorizațiilor de construire în cauză.

„Suntem nu doar deschiși să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituțiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toți angajații Primăriei își fac treaba conform fișei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiția va face lumină, astfel încât imaginea și activitatea municipalității să nu aibă de suferit”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel