Doctoriţă româncă de la SMURD, inclusă în „Atlasul Frumuseţii"

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Giorgiana_Loredana_Matei
Giorgiana_Loredana_Matei

Giorgiana Loredana Matei, medic în echipa SMURD Iaşi, a fost inclusă în „Atlasul Frumuseţii”, proiectul foto-jurnalistic al Mihaelei Noroc. Tânăra este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, specializarea Medicină Generală. Ulterior, a ales medicina de urgenţă, iar de trei ani este medic specialist

 

Doctoriţa salvează vieţi în aer, făcând parte din echipajul de pe elicopterul SMURD Iaşi.  

„Am 33 de ani şi până acum am pus cariera pe primul plan. Nu m-am ocupat prea mult de viaţa personală, nu m-am căsătorit şi nici nu am copii”, a spus tânăra pentru BZI.  Își aduce aminte despre intervenţiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, iar una o amuză şi acum. „Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce îşi pierduse cunoştinţa şi pe care îl însoţeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă a murit şi a ajuns în rai”, îşi aminteşte dr. Giorgiana Matei.

„Atlasul Frumuseţii” include 500 de portrete de femei din toată lumea. La peste 7 ani de la lansare, proiectul a ajuns un reper global în promovarea diversităţii culturale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel