DOCUMENT-Ce prevede pactul lui Dăncilă pentru BUNĂSTAREA românilor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Pactul propus de Viorica Dăncilă pentru bunăstarea românilor prevede un angajament între toate partidele parlamentare că nu vor modifica Legea pensiilor sau Legea salarizării. Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a anunțat că pactul a fost trimis către toate partidele. 

"În urmă cu câteva minute PSD a transmis conținutul acestui acord către toate partidele și formațiunile parlamentare, pe care le invităm să analizeze și să semneze propunerea noastră. Am trimis de asemenea acest text spre informare și către partenerii sociali, sindicate și patronate", a afirmat purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu.

Redăm integral textul Pactului propus de Viorica Dăncilă:

„Noi, formațiunile politice cu reprezentare în Parlamentul României - Legislatura 2016-2020, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Pro România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Mișcarea Populară și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetățenii români pentru a le reprezenta interesele, Ne angajăm în fața acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmărește realizarea pe termen lung a consensului politic privind menținerea în vigoare a unui set de măsuri esențiale pentru creșterea nivelului de trai în România. Ne angajăm în fața cetățenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziție. Astfel, noi, partidele semnatare ale prezentului PACT,

Cu privire la pensiile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1775 lei, creșterea nivelului indemnizației minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 și recalcularea pensiilor.

Cu privire la salariile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educație de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, acordarea de sporuri, prime și bonusuri.

Cu privire la susținerea facilităților pentru IMM-uri, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de 1 milion de euro. Cu privire la sistemul de impozitare,
Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități independente. Cu privire la antreprenorii debutanți, Ne angajăm să continuăm aplicarea anuală a Programului Start-Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante.

Modificări asupra actelor normative menționate pot fi inițiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătățirii sau acordării de facilități suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor și angajamentele luate în fața acestora", se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel