Doi dintre pacienții transferați de la București la Iași, cu COVID-19, au murit

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Doi dintre pacienții cu COVID-19, transferați de la București la Iași, au murit, a declarat, duminică, Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iași.

Lucian Eva a spus că din cei patru pacienți transferați sâmbătă, de la București la Iași, doi au murit.

„Din păcate doi dintre ei au decedat, ambii în vârstă de aproximativ 70 de ani, cu afectare severă a plămânilor, peste 80% și cu multiple afecțiuni asociate, diabet zaharat, hipertensiune, boală renală cronică. Cei care sunt în momentul de față în viață au afectare pulmonară mai puțin severă, 50% sunt afectați plămânii și au vârste cuprinse între 70 și 90 de ani”, a spus Eva.

În prezent, la Iași mai sunt disponibile 6 locuri pentru bolnavii COVID, la ATI, iar potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie, urmează să fie ocupate de pacienți care vor fi transferați din București sau Mureș.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat sâmbătă, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iași pentru transportul, în regim de urgență, a patru pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel