Doi fraţi, de 28 şi 32 de ani, găsiţi decedaţi la o stână din Bistrița-Năsăud

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Doi fraţi au fost găsiţi decedaţi la o stână din Bistrița-Năsăud. Decesele ar fi putut fi cauzate de o intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Doi fraţi, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, au fost găsiţi morţi, luni seara, într-un imobil din comuna Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, cel mai probabil fiind vorba de o intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a precizat că vor fi dispuse necropsiile, pentru a se stabili cauza exactă a deceselor.

"Astăzi, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că într-un imobil din extravilanul localităţii Feldru două persoane sunt în stare de inconştienţă. La faţa locului au fost identificaţi doi bărbaţi, de 32 şi 28 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedaţi. În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul", a informat IPJ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, imobilul în care au fost găsiţi cei doi bărbaţi este o stână, aflată într-o zonă greu accesibilă, iar decesele ar fi putut fi cauzate de o intoxicaţie cu monoxid de carbon.

La caz au intervenit două echipaje de prim-ajutor ale SMURD şi un echipaj de pompieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel