Trupele ucrainene au eliberat orașul de sub ocupația rusă la 11 noiembrie. Oficialii ucraineni spun că forțele ruse trag de atunci asupra acestuia de pe partea opusă a râului Dnipro.
Guvernatorul Iaroslav Yanushevych a scris pe aplicația de mesagerie Telegram că victimele au avut loc într-un singur cartier, dar că salvatorii cercetau și o altă zonă în căutarea unor posibile victime.
Medicii din armata ucraineană se luptă să salveze vieți pe linia frontului
În cele mai grele zile de luptă din estul Ucrainei, echipele de medici din armată aflate în apropierea liniei de front pot efectua câte cinci amputări odată, în încercarea de a salva membre și vieți.
Dar nicio zi nu este la fel la un spital militar din regiunea Donețk, care tratează soldații răniți în unele dintre cele mai crâncene bătălii din cele aproape 10 luni de război cu forțele rusești.
"Sunt zile în care sunt mulți răniți grav: patru sau cinci amputări deodată. Uneori nu este nimeni timp de două, trei, patru ore", a declarat Oleksii, un medic militar în vârstă de 35 de ani care a refuzat să își dea numele complet.
"Nicio zi nu seamănă cu alta. Sigur, sunt zile dificile, mai ales când (soldații) noștri (atacă). Atunci munca poate continua timp de cinci, șase, șapte ore la rând".
Medicii își stăpânesc cu greu lacrimile în timp ce soldații răniți sunt transportați
"Ca să fiu sincer, este foarte greu din punct de vedere mental când sunt aduși băieți foarte tineri. Am transportat băieți fără picioare născuți în 2002 și 2000. Este foarte greu din punct de vedere mental", a declarat o stagiară în vârstă de 24 de ani, care și-a dat doar numele Olena.
"Când ești singur poți să plângi, dar când intri pe ușă trebuie să zâmbești, pentru că ei (răniții) se uită la tine și spun deja mă simt mai bine".
Ea a lăudat curajul și determinarea soldaților.
"De foarte multe ori el (rănitul) este adus și spune 'coase-mă și mă voi întoarce la băieți! Băieții mei sunt acolo'. Nici măcar unul nu a spus 'luați-mă de aici, vreau să mă duc acasă'. Toți spun 'băieții mei sunt acolo, mă voi duce la ei”, a spus ea, conform Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News